Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România nu mai figurează în raportul PE despre zborurile CIA

Publicat in Adevarul, miercuri 14 iunie 2006 · ·

de comisia special instituită pentru a clarifica problema. Adoptat după dezbaterea a aproximativ 200 de amendamente, cu 25 de voturi pentru, 14 împotrivă şi şapte abţineri, textul nu mai de comisia special instituită pentru a clarifica problema. Adoptat după dezbaterea a aproximativ 200 de amendamente, cu 25 de voturi pentru, 14 împotrivă şi şapte abţineri, textul nu mai menţionează numele României.

În raportul său, socialistul Claudio Fava consideră drept "neverosimil" faptul ca guvernele europene să nu fi fost la curent cu activităţile ilegale ale CIA în ţările lor sau cu răpirile unor suspecţi de terorism, inclusiv cu miile de zboruri efectuate de agenţie în spaţiul aerian continental. Ca urmare, România se regăsea într-un amendament la proiectul propus de Fava şi formulat de europarlamentarii din grupul Stânga Unitară Europeană. În forma sa iniţială, amendamentul suna astfel: "Parlamentul European apreciază că trebuie verificat dacă există probe referitoare la existenţa unor închisori secrete în Polonia, România şi Bulgaria, aşa cum au denunţat unele anchete jurnalistice şi organizaţii neguvernamentale calificate".

La intervenţia baroanei britanice Sarah Ludford (din Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, ALDE), amendamentul a fost însă aprobat într-o formă modificată, astfel încât, în loc de "Polonia, România şi Bulgaria", raportul face acum referire doar la "unele state europene".

În consecinţă, raportul Parlamentului European diferă radical de cel al elveţianului Dick Marty, prezentat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, şi în care România figura pe lista ţărilor europene care ar fi permis avioanelor CIA să transporte deţinuţi către alte state. Raportul lui Claudio Fava va fi supus aprobării plenului Parlamentului European în viitoarea sesiune, de la începutul lunii iulie.

Colegii din consiliu, ruşinaţi d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 20 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 20 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 23 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 36 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°