Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Radu, campioană la Raliul Femeii

Publicat in Adevarul, vineri 19 martie 2010 ·

Tânăra este pasionată de maşini încă din copilărie şi conduce zi de zi. Piteşteanca are şi o colecţie de machete de motociclete şi visează ca într-o bună zi să poată conduce una în realitate.

Alexandra Radu mărturiseşte că a început să îndrăgească maşinile de pe la vârsta de 16-17 ani, când şi-a dat seama cum funcţionează. Atunci a condus prima dată. Prietenii săi erau cei care îi mai imprumutau maşina, pe drumuri lăturalnice, unde sub atenta lor îndrumare reuşea să parcurgă câteva sute de metri la volanul maşinii. Toţi prietenii ei, dar în special unchiul său erau pasionaţi de automobile, aşa că nu a fost greu să înveţe să conducă.

“Unchiul meu era pasionat de maşini, de raliuri. Mă lua cu el mereu la Cîmpulung când se organiza raliul şi îmi explica. Apoi la 18 ani mi-am luat permisul şi de doi ani de zile am un Matiz pe care îl conduc zi de zi”, povesteşte tânăra.

Tânăra nu se mulţumeşte doar să conducă maşina ei, ci împrumută adesea maşinile prietenilor sau chiar pe cea a iubitului ei, care au mai mulţi cai putere, adrenalină atingând astfel cote mari.

Iubeşte motocicletele

O altă pasiune a tinerei studente sunt motocicletele. Nu posedă una, dar a învăţat să stâpânească şi herghelia de sub capota unui astfel de bolid pe două roţi, tot cu ajutorul prietenilor. Până îşi va lua o motocicletă şi va obţine permisul categoria A pentru a putea ieşi cu ea pe drumurile publice, Alexandra se mulţumeşte să admire colecţia de machete pe care o are acasă.

“Am o colecţie de machete de motociclete, identice cu originalele. Am 12 bucăţi, de la diferite mărci: Kawasaki, Suzuki, Yamaha, BMW, Honda. Mi-au plăcut de mică. Obişnuiam să decupez poze din reviste, din ziare cu motociclete şi le lipseam într-un album. Până într-o zi când am primit cadou de ziua mea de la colegi o machetă mare, grea, din fier. De atunci am început să le colec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 43 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°