UPDATE 12:41 "Cei care avem răspunderi în acest club am analizat de ce nu au mai mers lucrurile. Am decis că se impun câteva schimbări importante, inclusiv schimbări în organigramă. Am decis să facem o schimbare de antrenor principal şi de echipă tehnică. Ne-am gândit că la un club ca al nostru, construit cu resurse, locale, să ne uităm în propria ogradă. Am decis să-l numim ca antrenor principal pe Aurel Şunda, pe care îl aveam în club ca responsabil la centrul de copii şi juniori.
Avem toată preţuirea pentru fostul antrenor şi fostul manager, Călin Rosenblum, şi dorim să îi păstrăm în club. Vom avea un post de director tehnic, pe care va fi Călin Rosenblum şi un post de director sportiv, care va fi ocupat de Valentin Velcea" a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei, în cadrul unei conferinţe de presă.
UPDATE 12:39 Începe conferinţa. Va participa şi Aurel Şunda.
UPDATE 12:31 Politicienii întârzie la conferinţa de presă care trebuia să înceapă de jumătate de oră. Surse din cadrul clubului dau ca sigură despărţirea de Velcea. Anunţul oficial se lasă aşteptat din cauza unei şedinţe între conducătorii clubului, care se desfăşoară de aproape o oră.
Nicolae Robu, primarul Timişoarei, şi preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, principalii sustinători ai proiectului ACS Poli Timişoara vor susţine în aproximativ o oră o conferinţă de presă în care cel mai probabil vor anunţa destituirea antrenorului principal.
Tehnicianul Vali Velcea era pe fărăş încă de săptămâna trecutâ, când înaintea partidei cu Corona a criticat făţiş conducerea pe motiv că nu i-au fost aduşi jucătorii pe care i-a dorit în perioada de transferuri. Nici rezultatul (0-0) nu l-a ajutat pe Velcea, însă şefii clubului întâmpină dificultăţi în a scăpa de antrenor din pricina contractului pe care acesta îl are cu clubul timişorean.
La fel ca şi jucătorii, a