Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua televiziune publică din Grecia a început să emită în direct

Publicat in Mediafax, miercuri 21 august 2013 ·

Noua televiziune publică din Grecia a început să emită în direct, miercuri, acţiunea fiind o nouă etapă a programului de relansare a radiodifuzorului public, după închiderea intempestivă, în urmă cu peste două luni, a fostului post TV public ERT.

Televiziunea publică din Grecia a emis în direct, miercuri, între orele 05.00 - 07.00 GMT, difuzând o emisiune de ştiri prezentată de doi foşti jurnalişti celebri ai ERT, fostul post TV public, închis fără preaviz pe 11 iunie de premierul grec Antonis Samaras.

Este vorba de prima emisiune în direct a noului post public DT, care, din 11 iulie, a difuzat doar reluări ale unor filme vechi alb-negru şi documentare, cele mai multe produse de "defuncta" ERT.

După emisiunea de miercuri dimineaţă, cei doi jurnalişti le-au dat întâlnire telespectatorilor pentru o nouă sesiune de informaţii joi, de la ora 05.00 GMT, promiţând că vor fi pe micile ecrane "în fiecare zi". După emisiunea de ştiri în direct au urmat redifuzări de vechi programe.

De la ora 18.00 GMT, postul DT va difuza meciurile zilei din Liga Campionilor.

Ministrul responsabil de audiovizualul public din Grecia, Pantelis Kapsis, a anunţat anterior că reluarea programelor originale, difuzate în direct, se va face treptat pe noul post de televiziune public. La jumătatea lunii august, ministerul a publicat o listă care cuprindea numele a 5.800 de persoane, printre care foşti angajaţi ai ERT, care vor lucra la noul post TV. Lor li se vor alătura circa 1.400 de noi angajaţi.

În acelaşi timp, mai mulţi jurnalişti ai fostei ERT continuă să ocupe sediul istoric al radioteleviziunii publice din Grecia, situat în nordul Atenei, de unde produc şi difuzează emisiuni de informaţii transmise online, mai ales pe site-ul ertopen.com.

Aceste emisiuni erau difuzate şi pe site-urile European Broadcasting Union (EBU), însă acest lucru nu se mai

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis se pensionează, iar postul său de profesor de la Colegiul Brukenthal din Sibiu a fost scos la concurs după aproape 27 de ani

Ziare.com acum 30 minute
Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit vacantă și poate fi ocupată de un titular, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru care a fost rezervat postul timp de aproximativ 27 de

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 3 ore
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Simona Halep a primit wild card pentru un turneu care va avea loc la Paris

HotNews acum 35 minute
​În așteptarea unui wild card pentru Roland Garros, Simona Halep va reveni pe teren în capitala Franței, însă la Trofeul Clarins, turne de categorie „WTA 125”, care se va disputa în perioada 13-19 mai. Simona HalepFoto: Larry Marano / Shutterstock E

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

News.ro acum 38 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie. Asistentul medical acuzat că a agresat două fete bolnave are de 33 de ani şi este din

Un microbuz care transporta 17 muncitori a fost implicat într-un accident pe drumul național 1A din Prahova

Ziare.com acum 46 minute
ISU Prahova a anunțat că un microbuz, care transporta 17 muncitori, şi două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs marţi după-amiază, 30 aprilie, pe drumul naţional 1A, în judeţul Prahova. Primele date arată că şoferul unuia di

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum o ora
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Benjamin Netanyahu: „Vom intra în Rafah și vom elimina batalioanele Hamas de acolo, cu sau fără un acord”

Libertatea acum 25 minute
Premierul Benjamin Netanyahu a declarat, la o întâlnire cu rudele ostaticilor, că Israelul va lansa o invazie a orașului Rafah din sudul Fâșiei Gaza, indiferent de negocierile de armistițiu cu Hamas, informează BBC.

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°