Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, ca Traian Basescu este "ultimul mohican" care trage dupa el un partid, apreciind ca PSD nu mai este in situatia de mai fi remorca unui lider anume si subliniind importanta formarii, la Congres, a unei "echipe" de conducere, potrivit Mediafax.
"La echipa ne vom referi, in primul rand. Noi (PSD, n.r.) nu avem acum situatia unor factori de tractiune. A fost Iliescu o vreme factor de tractiune, care a tras dupa el partidul. Nu ne mai aflam in situatia aceea. Basescu este ultimul mohican - personalitate care a tractat dupa el un partid. L-a aruncat de la stanga la dreapta esichierului politic, a facut ce-a vrut din ei si toti stiu ca depind de el. Nu mai suntem in situatia aceea sa subordonam partidul, sa-l facem remorca unui lider anume", a opinat Iliescu, dupa sedinta BPN al PSD.
El a apreciat ca problema PSD este sa adune un "nucleu" de "oameni competenti, capabili, carismatici si cu autoritate".
Intrebat daca este de acord cu schimbarea lui Mircea Geoana din fruntea PSD, Iliescu a raspuns: "Nu stiu, draga. Asta va decide Congresul. Ce sa ne apucam acuma sa taiem firul in patru? Nu stiu. Nici nu vreau sa discutam asa ceva. Adica problema persoanelor se va concretiza din aceasta dezbatere. Nici nu vreau sa am parere".
Iliescu a aratat ca problema viitorului presedinte al PSD se rezuma la o "chestie simplista".
"Reforma...In primul ca ne fac reforma altii, din afara partidului. Ce e e aia reforma?...Care e viziunea asupra reformei? Ce inseamna asta? Si totul se rezuma la persoane: deci reformarea PSD, inlaturarea lui Geoana si punerea lui Popescu, Dumitrescu, Niculescu. Nu asta e problema ", a spus Iliescu.
"Problema este ca sa definim mai exact concluziile care se desprind dintr-o experienta de peste cinci ai, apoi orientari si proiecte program