Haltele de bilanţ ale fotbalului devin tot mai anoste. Finalul turului actualei ediţii de cam-pionat lasă în urma sa informaţii confuze, informaţii care alimentează mai degrabă starea de lehamite decât pe cea de împlinire. Nici măcar clasamentul nu mai poate fi privit cu încredere. Prima parte a ierarhiei stă deocamdată sub semnul provizoratului. În ceaţa deasă îmi place să disting totuşi deranjul pe care îl produce în cârdăşia senatorilor de drept două echipe propuse de provincie: Unirea Urziceni şi Politehnica Timişoara.

Tărăgănarea verdictului definitiv în cazul devalizării Politehnicii Timişoara sabotează efectiv realitatea viitoare. Nu suntem siguri dacă în momentul de faţă timişorenii au 35 de puncte sau 29 de puncte. Îmi place să cred în prima variantă. Consider că victoriile din terenul de joc reprezintă o realitate pe care nimeni nu are dreptul să o falsifice. Nici măcar instanţele sportive. Dacă acuzaţiile aduse clubului timişorean sunt justificate în fond, atunci pedeapsa trebuie să-i vizeze pe cei care au generat decizii eronate şi în nici un caz echipa, care nu a făcut altceva decât să joace fotbal. Raţionamentul rămâne valabil în logica sa chiar şi în situaţia în care i s-ar contrapune niscaiva prevederi ale jurisdicţiei în domeniu. Pentru că spiritul competiţiei nu poate fi subordonat unor regulamente neghioabe.

Unirea Urziceni, poate chiar mai mult decât Politehnica Timişoara, îşi merită dreptul la elogiu. Dan Petrescu şi echipa sa au defilat în campionat cu carte de identitate completată la zi, beneficiind astfel de un tratament mult mai aspru din partea adversarilor. Adversari care au fost motivaţi în plus atunci când evoluau împotriva unei echipe cu zestrea de puncte la vedere. Unirea Urziceni, de această dată la egalitate cu Politehnica Timişoara, are şi meritul de a fi demonstrat ce înseamnă forţa de grup. Meritele