Gaz Metan a zdrobit pe CS Otopeni în sferturile Cupei României,medieşenii s-au calificat în faza următoare cu o diferenţă totalăde 57 de puncte. Deoarece în Cupă pot fi trecuţi pe foaia de jocdoar patru stranieri, in returul de astăzi de la Otopeni, BrunoSoce a decis să-l menajeze pe Ivan Ivanovic, în timp ce de lailfoveni a lipsit Cortney Scott.
După corecţia din tur, 112-70, gaziştii nu au avut milă de CSOtopeni nici în debutul celei de-a doua manşe. Kinloch şiVelickovic (2x3) au pus împreună 18 puncte pe tabelă şi trupa luiSoce şi-a adjudecat primul sfert, 13-27. Au urmat însă patru minutecare l-au avut în prim plan pe Burell, cu nouă puncte consecutiveale americanului, scorul strângându-se 22-27. Balanţa s-aechilibrat şi la intrarea la cabine cele două adversare mai eraudespărţite de doar două puncte, 35-37.
La reluare, oaspeţii au început să numere din trei în trei, Howella înscris din spatele semicercului pentru 35-40, iar Velickovic l-aimitat un minut mai târziu, scuturând plasa coşului pentru 38-43.Răspunsul din tabăra adversarilor a venit de la Miljan Medvedj.Sârbul a intrat în hora aruncărilor de la distanţă şi, pentru primadată de la 2-2, a restabilit egalitatea, 45-45, tot el aducându-şiîn premieră echipa în avantaj după o nouă reuşită de trei, 50-47.Jocul s-a rupt însă de la acest scor. Cu un run de zece puncte,Gazul a întors scorul la 50-57, iar până la ultima pauză, doarVlaicu a mai înscris pentru CS Otopeni, 52-62.
Sfertul patru a fost doar o formalitate pentru formaţia din Mediaş,scor final 65-80 şi Gaz Metan s-a calificat în Final Four-ul CupeiRomâniei. După ce în tur, Uros Velickovic a reuşit cel mai bunmeci al său la Gaz Metan, înscriind 24 de puncte, sârbul arecidivat astăzi, fiind, cu 20 de puncte, principalul marcator alGazului. Velickovic a fost urmat pe lista marcatorilor de Kinloch16 şi Nicoară 15, în t