Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista Archaeus - o întreprindere temeinică

Publicat in Dilema Veche, vineri 9 iunie 2000 ·

În 1997, trei tineri deja erudiţi au înfiinţat Archaeus, publicaţie dedicată studiilor de istoria religiilor, editată de Asociaţia Archaeus cu sprijinul Fundaţiei pentru o Societate deschisă. În cele patru fascicole apărute pînă acum, Andrei Timotin, Eugen Ciurtin şi Bogdan Tătaru-Cazaban îşi publică foarte solidele, meticuloasele, larg documentatele cercetări. Ele acoperă, în mod remarcabil, spaţii şi probleme surprinzător de diverse: de la tradiţia vedică şi budistă ("Note asupra integrării morţii în vedism şi buddhism" - E. Ciurtin, an III, 1999, fasc. 2), la "Cartografii ale oportunităţii" (E. Ciurtin) şi "Problema demonologiei" (A. Timotin) în Antichitatea greacă (an I, 1997, fasc. 1), la structura simbolică a labirintului în Evul Mediu occidental (Bogdan Tătaru-Cazaban, "Exilul medieval al labirintului. Ipoteze hermeneutice", an. I, fasc. 1) şi pînă la "Tradiţia epică sud-est europeană" (A. Ciurtin, an II, 1999, fasc. 2). Li se adaugă contribuţia mentorului lor, profesorul Dan Sluşanschi, din acelaşi număr ("Gathas. Yasna 29 şi 45. Traducere din avestică cu un comentariu curent"). Nu putem cita, evident, decît o parte din titluri - suficientă însă pentru a dovedi anvergura tematică şi geografică a cercetărilor. Ea ţine de programul însuşi al revistei. "Avînd în vedere multitudinea recentelor preocupări" legate de faptul religios, spun autorii în "Praemonitio ad lectorem" (an I, fasc. 1), "primatul istoriei religiilor se cuvine întreţinut prin intermediul unui discurs în care nu s-ar neglija integralitatea acestui fapt". Cu admirabilă hărnicie, cu aplicaţie şi discernămînt, autorii apelează de fiecare dată la o vastă şi la zi bibliografie pentru a trasa configuraţia unei teme, înrudirile, aluviunile, metamorfozele ei de sens; în plus, cercetarea aceasta e fondată riguros pe indicarea textelor sursă, a răspîndirii şi a filiaţiilor lor. Asistăm la o întrepr

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 25 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Directoratul de Securitate Cibernetică: Alertă! Campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania / Atacatorii trimit un email cu o presupusă rambursare a valorii unei facturi

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, o alertă cu privire la o campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania. ”Atacatorii din online continuă campaniile de phishing prin uzurparea identităţii inst

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°