În mod fatal, adunaţi într-un partid, serafimii care vor să salveze patria din ghearele mafiei încep să semene cu oamenii. Le recentul congres al PRM, Corneliu Vadim Tudor le-a reproşat supuşilor (era să zic, colegilor) că se prind în mici jocuri de culise şi certuri politice frivole, uitînd că misiunea lor este salvarea naţiunii. Tribunul s-a supărat atît de rău încît ameninţa că lasă partidul baltă, îşi ia lopăţica şi face alt castel de nisip. În ultima vreme, Vadim a fost supărat şi de plecarea din partid a vice-primarului capitalei Ioan Radu şi a deputatului Luca Ştefănoiu. Acesta din urmă i-a adresat o scrisoare deschisă unde anunţa, cu o satisfacţie rău ascunsă, că există o grupare la vîrful partidului care îi poartă sîmbetele. Cît de închegate sînt nemulţumirile unora faţă de persoana preşedintelui este greu de zis pentru un partid paranoid şi cu exteriorul, şi cu sine însuşi. Despre democraţie internă şi transparenţă nu poate fi vorba la PRM. Dar la nivelul opiniei publice şi al membrilor simpli, PRM "este" liderul său. Chiar dacă acolo sus există nişte oameni cărora li se pare că Vadim le strică sfintele idealuri, baza partidului îi aparţine acestuia. Strîns cu uşa, poate foarte bine să organizeze o revoltă a bazei împotriva liderilor corupţi şi pervertitori, pentru a le astupa gura. Modelul a funcţionat perfect la marele cîrmaci chinez, Mao. Semnalele care vin pe căi publice dinspre partid arată nu doar o susţinere a tribunului, dar chiar şi un înfloritor cult al personalităţii. Este sigur că cei din colegiul redacţional al revistei România Mare nu vor fi de partea complotiştilor. Acolo se lăfăie pe pagini întregi laude din alte epoci. Se vede că idolatria de tip stalinist este o faţă naturală a firii umane, însuşită de mulţi voluntar. Imaginea lui Corneliu Vadim Tudor în revista fondată de el ar merita un studiu mai substanţial. Acolo, el devine