Pachetul de legi ale educatiei vine cu noutati numeroase si pentru cadrele didactice. Astfel, se introduce perioada de stagiatura de un an, obligatorie pentru toti absolventii, examenul psihologic anual devine obligatoriu, iar titularizarea in invatamint se pastreaza, dar examenul poate fi organizat si la nivelul scolii. Stagiul, obligatoriu pentru obtinerea diplomei de profesor Proiectul statutului prevede ca formarea initiala a unui cadru didactic va avea doua componente: una teoretica, in specialitatea disciplinei si formarea initiala psihopedagogica si metodica, si a doua componenta, formarea initiala practica. Stagiul de pregatire se va realiza dupa absolvire, intr-o unitate de invatamint, in functia didactica corespunzatoare studiilor, sub indrumarea cadrelor didactice mentori si a inspectorilor scolari. Pentru realizarea acestui an de practica se va realiza o retea permanenta in scoli, unde viitorii profesori vor invata de la mentori cum sa predea in invatamint.
Dupa anul de stagiu practic, absolventul va da un examen ce va avea doua etape, prima fiind eliminatorie. Prima etapa se realizeaza la nivelul inspectoratului scolar si inseamna ca tinarul dascal primeste un portofoliu profesional in care sint evidentiate rezultatele obtinute la clasa la cele trei inspectii efectuate de mentor, precum si alte evaluari realizate la nivelul scolii. A doua etapa se va realiza de catre universitati si va consta intr-o examinare scrisa din specializarea absolvita, precum si din psihopedagogie si metodica. Fara acest examen final, ei nu vor avea voie sa lucreze in invatamint, nici macar ca suplinitori. Odata ce au obtinut diploma de profesor, absolventii se pot prezenta la examenul de titularizare, pe care trebuie sa-l treaca, in aceleasi conditii ca si pina acum, cu cel putin nota 7. In cazul in care nu trece de examenele de la finalul stagiului de pregatire, viitorul