Vizita lui Traian Basescu in Republica Moldova este comentata diferit de presa de peste Prut, care, fie elogiaza declaratiile si promisiunile facute de presedintele roman, vorbind despre o noua etapa a relatiilor dintre cele doua state, fie vorbeste despre implicarea tot mai resimtita in afacerile interne ale Republicii Moldova si intentia acestuia de a distruge statalitatea moldoveneasca, potrivit Agerpres.
Dupa valul de entuziasm prilejuit de vizita lui Basescu la Chisinau, este asteptat dusul rece al declaratiilor, luarilor de atitudine si articolelor prudente ori chiar ostile ale unor politicieni, jurnalisti, organizatii ale vorbitorilor de limba rusa, ale cetatenilor simpli, scrie, vineri, ziarul Timpul. Aceeasi sursa remarca insa ca nu a mai vazut alta data atata entuziasm al fanilor Romaniei, dar nici atatea sondaje cu cetateni din strada care sa se arate reci sau chiar ostili fata de vizita lui Basescu si mesajele acestuia.
Vizita lui Basescu s-a configurat, in fond, ca un factor de capital electoral semnificativ pentru toti actorii politici din R. Moldova, numai ca nu este sigur ca scorul va fi neaparat in favoarea prietenilor Romaniei. Este de asteptat o activizare a elementelor proruse si promoldovenesti, partidele extraparlamentare nu vor pierde ocazia sa se erijeze in paveze impotriva Unirii. Chiar Alianta de guvernare insasi va lasa sa iasa la iveala divergentele ce mocnesc in interiorul ei. Mai ales intr-un context politic si economic cu totul precar, mai scrie Timpul.
Singura speranta pe care a insuflat-o vizita lui Basescu este legata de ceea ce a fost declarat drept 'parteneriat strategic'. 'De asta are nevoie R.Moldova, de asta au nevoie relatiile dintre cele doua maluri ale Prutului - un parteneriat solid de lunga durata, cu actiuni practice, cu cele 100 de milioane de euro pentru infrastructura si reparatia scol