Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Halep are ambiţii mari: vrea un turneu de Grand Slam! "Sper să o ajung pe Ruzici"

Publicat in Pro Sport, luni 21 octombrie 2013 ·

Jucătoarea de tenis Simona Halep, care s-a impus, duminică, la turneul de categorie Premier de la Moscova, a declarat, luni, la întoarcerea la Bucureşti, că îşi doreşte să o ajungă pe Virginia Ruzici, câştigătoare a 12 turnee WTA în carieră (unul de Grand Slam, Roland Garrosul).

"Sunt foarte fericită, încerc să mă bucur de aceste momente deosebite, de tenis, de jocul meu. Am auzit că am urcat pe locul 14 după Moscova, mă bucur că am reuşit această performanţă şi sper să urc cât mai sus. Ştiam că Irina Spârlea şi Ruxandra Dragomir au patru turnee câştigate în carieră, mă bucur că am reuşit să ajung la cinci. Sper să câştig cât mai multe şi să o ajung pe doamna Virginia Ruzici. Nu este în pericol recordul dânsei, dar sper măcar să o egalez", a spus Halep, la Aeroportul Henri Coandă.

Sportiva română a afirmat că Samantha Stosur a fost un adversar foarte dificil în finala de la Moscova. "Nu m-am gândit înainte că pot câştiga la Moscova, dar pe parcursul turneului am simţit că am o şansă. Finala a fost foarte grea pentru că Samantha este o adversară foarte bună, însă totul a mers bine şi mi-am făcut jocul cum trebuie. Eu o mai bătusem la Cincinnati anul acesta, dar ea conducea cu 3-1, acum după acest meci s-a făcut 3-2, sper să o egalez în curând. E foarte posibil să o întâlnesc la Sofia şi sper să fac un meci bun precum cel de la Moscova", a adăugat jucătoarea română.

Halep, care a câştigat aproape un milion de dolari din tenis anul acesta, susţine că nu se gândeşte niciodată la partea materială înaintea unui turneu. "Eu nu mă gândesc niciodată la partea materială înaintea turneelor. Nu prea sunt amatoarea banilor, încerc să mă bucur de tenis, dar ei sunt bineveniţi. Până la urmă orice om care munceşte este şi răsplătit. Mai am mult până la top 10 WTA, vin turnee puternice, iar anul viitor trebuie să apăr tot ce am câştigat anul acesta. M-aş mulţu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 18 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°