Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adelina Pătrașcu se împarte între roboți și voluntariat

Publicat in Adevarul, miercuri 18 mai 2011 ·

Este o persoană energică și optimistă, o elevă silitoare, care dorește să își facă o carieră frumoasă, în viitor.

Elevă a Colegiului Tehnic Decebal din Turnu Severin, în clasa a douăsprezecea, Adelina locuiește în Erghevița, comuna Șimian, împreună cu familia. ,,Grupul meu de prieteni este format din persoane simple, de încredere, deschise” adaugă aceasta. ,,Învăț pentru a-mi depăși condiția, dar mai ales ca părinții să aibă și ei satisfacție din partea mea.”

De mică a făcut sport. Și alte activități sportive, în afară de fotbal, îi plac. ,,Am participat la concursuri de cros când eram în generală. Am obținut locuri fruntașe “ își amintește liceeana. Fotbalul este, în concepția ei, cel mai bun sport.

Pentru a ajunge la școală se trezește zilnic disdedimineață și face naveta cu trenul. ,, Îmi doresc să ajung cineva și consider că dacă îți dorești cu adevărat orice sacrifiu merită din plin.”

Are un frate cu doi ani mai mic decât ea, cu care se înțelege foarte bine. ,,Dacă aș fi avut o soră nu cred că aș fi avut o relație la fel de bună cum este cea dintre mine și fratele meu”, ne spune aceasta. Cât despre mama sa, Adelina menționează că, pentru ea, este mai mult decât atât, fiindu-i cea mai bună prietenă.,, Cu mama vorbesc despre orice. Mă ascultă, îmi dă încredere în mine, mă ajută ori de câte ori îi cer o părere.”

Ani de liceu

Faptul că specializarea profilului din liceu este aceea de tehnică mecatronică, este numai o întâmplare. ,, Nu regret că am ajuns aici. Îmi place mult acum, deși în 2008, când am fost admisă în clasa a noua nu aveam nici cea mai mică idee despre ce înseamnă tehnician mecatronist”, adaugă ea.

Pasiunea pentru fotbal a continuat și în anii de liceu, anul trecut Adelina participând la finala națională de fotbal feminin, desfășurată la Ramnicu Valcea. Profesorul ei de sport, Razvan Galbenu, a susț

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 25 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum o ora
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 32 minute
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum 2 ore
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum o ora
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°