Încep munca de controlor alături de Mihai Gheorghe şi de Iulia Raicea. Mihai e un tip cam la 30 de ani. La RATB e de zece ani, de când a terminat liceul. E un tip negricios, atletic, nu prea îţi vine să-i spui că nu plăteşti amenda. Seamănă izbitor cu fotbalistul Ilie Dumitrescu. De altfel, nu vorbeşte decât despre fotbal. Şi miroase frumos. Tocmai şi-a luat un parfum de firmă. Un controlor trebuie să miroase frumos – începe Mihai să mă iniţieze în tainele hulitei sale meserii. Să fie îmbrăcat ca de nuntă. Bărbierit fără milă, dacă e bărbat, deşi am văzut şi controloare umbrite de această necesitate nesatisfăcută. Să aibă unghiile tăiate, pielea curată, părul aranjat. Însă şi dacă l-ai coborî dintr-o revistă de modelling, călătorul – în special cel prins fără bilet – tot îi va găsi un cusur. De asta e grea meseria: orice ai face, tot nu ieşi bine. Aşa e când lucrezi cu omul.
Iulia bate spre 50 de ani. A fost bucătăreasă la grădiniţa de la Uzinele "23 August". Având mâncarea pe mână, comunismul n-a durut-o – abia acum o doare, când o încearcă nostalgiile. Dar colosul industrial s-a prăbuşit, s-a pus definitiv capacul şi peste oalele sale de inox. A ajuns la o fabrică de cabluri, s-a calificat la locul de muncă. Dar n-a durat mult şi, gata, a păpat cineva şi fabrica aia. Atunci s-a făcut controloare. A dat concurs, că era bătaie mare pe post. Pe vremea aia, controlorul avea încă putere, ca un miliţian, începea omul să tremure când strâmba el sprânceana.
Aflu toate astea din mers, de la depou până în Piaţa Victoriei. Pentru ei eu sunt – aşa cum m-am prezentat în faţa şefului, la birou – un învăţător sătul de putregaiul din învăţământ, obosit, scârbit şi, mai ales, plătit în bătaie de joc. Am şi eu rate de plătit, ca tot omul, întreţinere, copil de ţinut în facultate. Din ce? Din 800 de lei, cât iau ca învăţător? La RATB, de bine, de rău, în
