Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varujan Vosganian a dormit la discursurile lui Victor Ponta și Crin Antonescu | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Fostul ministru de finanţe din guvernul Tăriceanu, Varujan Vosganian a dormit “de-a rupt malul\" la discursurile lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, de la Cluj Napoca. Sursa: Miahi Soica

În faţa unei reuniuni USL la care au participat peste 2.000 de simpatizanţi ai celor două partide, liderii Victor Ponta şi Crin Antomescu s-au întrecut în discursuri electorale care mai de care mai pompoase. Vizibil obosit, Varujan Vosganian a dormit pe parcursul a câteva zeci de minute bune. Fostul ministru s-a trezit doar de câteva ori şi doar atunci când i-a căzut capul pe spate.

Aflat în primul rând alături de alţi lideri USL, Vosganian nu a fost preocupat discursul lui Ponta în care acuza PD-L că mituieşte electoratul cu pungi de alimente.

MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Vosganian a dormit la discursurile lui Ponta și Antonescu

“Credeţi că vom mai putea trăi într-o ţară după 2013 condusă tot de ei? Vreau să vă asumaţi cu totţi, nu doar cei trei preşedinţi, că bătălia va fi extrem de grea. Vor rămâne în această bătălie doar cei care avem curaj, care nu avem nimic de pierdut. Trebuie să dăm această bătălie până la capăt. Ori câştigăm absolut tot, ori îi lăsam România ca pe o moşie lui Băsescu", spunea Ponta, în aplauzele publicului, fără ca măcar Vosganian să se trezească.

Nici discursul propriului şef de partid nu l-a făcut pe fostul ministru să se trezească. “Niciodată şi nicăieri statul nu a dispreţuit mai mult cetăţeanul. Niciodată un şef de stat nu a afirmat că statul nu are nicio obligaţie şi nicio responsabilitate faţă de cetăţenii săi, deşi nu conteneşte să încaseze impozite", spunea şi Crin Antonescu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 57 minute
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 13 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 54 minute
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 51 minute
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°