Mesajul a fost trimis. Multumesc!

90 de minute pentru Coduri

Publicat in Adevarul, marți 23 iunie 2009 ·

Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru Codurile Juridice, fără dezbateri, într-o oră şi jumătate. Asumarea răspunderii Guvernului în două şedinţe consecutive reprezintă o noutate procedurală. Parlamentarii şi miniştrii au venit la şedinţa comună  respectând cu stricteţe apartenenţa politică, semn că atmosfera din coaliţie nu este deloc relaxată. În drum spre sală, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, s-a oprit pentru a explica presei că ministrul Vasile Blaga „este de vină“ pentru „nervozitatea“ manifestată de pesedişti la Turnu Măgurele. 

Ministrul Berceanu a venit însoţit de Anca Boagiu, iar miniştrii Constantin Niţă şi Dan Nica au sosit împreună, după ce au luat prânzul la restaurantul Camerei Deputaţilor.

Premierul Emil Boc a pledat pentru reforma Justiţiei. „Prin adoptarea Codului Civil, vom avea o justiţie mai rapidă şi cu costuri mai mici pentru cetăţean. Pe de altă parte, este vorba şi despre îndeplinirea angajamentelor României faţă de UE“, a declarat Boc.

În timpul cuvântării, Radu Berceanu şi Cristian Diaconescu, miniştrii Transporturilor şi de Externe, au căscat cu poftă, în timp ce Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, era adâncită în studierea unei broşuri. Miniştrii au trecut apoi la „consultări“. Victor Ponta a conversat cu Theodor Paleologu, Radu Berceanu, cu Cristian Diaconescu, iar Adriean Videanu cu Ecaterina Andronescu.

Moţiunea, nesigură

Preşedintele liberal Crin Antonescu a declarat ieri că PNL a hotărât să depună o moţiune de cenzură, dar partidul nu are încă acceptul UDMR. „Un fuşerai, o improvizaţie, o bătaie de joc”, a comentat prim-vicepreşedintele liberal Ludovic Orban procedura asumării Codurilor.

„Codul Civil a funcţionat 150 de ani, iar Guvernul l-a modificat cu câteva ore înainte de a ajunge în Parlament“, a decl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 59 minute
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°