Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorel a dat lovitura la Vîrşolţ: Indicatoare rutiere montate în batjocură

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 23 octombrie 2013 ·

În prag de recepţie a unei investiţii în valoare de peste 400 milioane de lei, primarul comunei Vîrşolţ, Breda Lajos, izbucneşte, trăgând un semnal de alarmă cu privire la o serie de nereguli realizate de către constructorul care s-a ocupat de reabilitarea DN 1H, Zalău-Aleşd.

Edilul se plânge că prin proiectul a fost întocmit anapoda, astfel că localnicii din Vîrşolţ s-au trezit cu indicatoare rutiere pe proprietăţile lor, în faţa garajelor ori pe trotuarul din faţa caselor. Nici în ceea ce priveşte rigolele, lucrurile nu par să stea prea bine. În lipsa unei înclinaţii corespunzătoare, apa de ploaie nu se scurge, ci bălteşte în şanţuri.

„Pentru 1 noiembrie au programat recepţia, dar eu nu pot fi de acord cu aşa ceva. Este bătaie de joc! Nicăieri în toată România nu vezi aşa ceva”, spune nemulţumit primarul de Vîrşolţ. Acesta susţine că a început să trasmită adrese Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) – beneficiarul lucrării – încă din luna mai a acestui an, însă nu a primit niciodată vreun răspuns.

„Animale” lângă Poliţie

Breda Lajos nu înţelege de ce în imediata vecinătate a Postului de Poliţie a fost amplasat indicatorul de avertizare „Animale”, cu atât mai mult cu cât localnicilor le este interzis să-şi lase animalele pe drumul naţional.

Sătenii arată şi ei cu degetul înspre firma constructoare, atât pentru indicatoarele amplasate în mijlocul trotuarelor, cât şi privinţa rigolelor şi a faptului că au fost desfiinţate trei treceri de pietoni de pe raza centrului de comună.

În urma nenumăratelor presiuni pe care edilul le-a făcut, dar şi ca urmare a semnalelor venite din partea sătenilor, echipajele contructorului s-au apucat de câteva zile să opereze anumite modificări. „Exact în faţa garajului meu, au amplasat un indicator care nu-mi mai permitea să ies cu camionul. Când le-am atras aten

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 3 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 6 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°