Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Antonescu este un mare ignorant al Constituţiei

Publicat in Romania Libera, vineri 28 iunie 2013 ·

Fostul premier Emil Boc a declarat, vineri, că liderul PNL, Crin Antonescu este un mare ignorant al Constituţiei, deşi este preşedintele Comisiei constituţionale, informează Mediafax.

"Crin Antonescu este un ignorant al Constituţiei, un ignorant în materie constituţională. În primul rând, critica decizia Curţii Constituţionale pentru că a aplicat o prevedere din Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia prin Drept. Antonescu trebuie să ştie că regulile statului de drept se respectă şi atunci când ne plac, şi atunci când nu ne plac. Domnul Antonescu a fost mulţumit când, în 2012, CC a respins comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare invocând o prevedere din Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia, care spunea că un an de la alegeri nu poţi să modifici legislaţia electorală. Nu ne-a convenit, dar am acceptat acea decizie a CC. Astăzi, CC a spus exact acelaşi lucru: nu puteţi cu un an înainte de referendum să modificaţi prevederile cu privire la referendum", a declarat presei Emil Boc.

El a subliniat că a atras atenţia, înainte cu trei luni de începerea procesului de revizuire a Constituţiei, că nu se poate face referendum cu un an înainte de modificarea legislativă.

"În consecinţă, Crin Antonescu este un mare ignorant al Constituţiei, deşi este preşedintele Comisiei constituţionale, sfidează statul de drept atacând o instituţie fundamentală cum este CC şi trebuie să înţeleagă că o instituţie a statului de drept trebuie respectată indiferent dacă îţi place sau nu o decizie pe care o dă, iar aceasta trebuie respectată şi aplicată. Dar, pentru că nu-i convine astăzi ceea ce i-a convenit ieri, demonstrează ignoranţa supremă în materie de Constituţie. Locul domniei sale nu era acolo, de preşedinte al Comisiei Constituţionale", a conchis Emil Boc.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, joi, că, prin decizia în privinţa pra

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ameliorare a stării generale. Este cooperant şi s-a ridicat în picioare la marginea patului

News.ro acum 24 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, s-a ameliorat, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 2 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 3 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Christian Sabbagh se retrage din televiziune! Motivul pentru care pleacă de la pupitrul știrilor Kanal D

Cancan acum o ora
După o lungă perioadă de activitate în lumea televiziunii, Christian Sabbagh a luat o decizie radicală. Vineri seară (10 mai), celebrul jurnalist a anunțat că se va retrage temporar din lumina reflectoarelor. Iată care este motivul! Prin intermediul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°