Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ICCJ discută miercuri contestaţia senatorului Măgureanu împotriva interdicţiei de a părăsi ţara. El este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală de peste 40 de milioane de euro

Publicat in Gandul, miercuri 29 august 2012 · ·

Instanţa supremă discută, miercuri, contestaţia senatorului Cezar Măgureanu împotriva ordonanţei prin care procurorii DIICOT i-au interzis să părăsească ţara, în dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro, în care demnitarul este cercetat alături de ginerele şi fiica sa.

Procurorii DIICOT au prelungit recent interdicţia de părăsire a ţării în cazul lui Măgureanu, cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat.

Ulterior, senatorul a contestat ordonanţa de prelungire a măsurii preventive la instanţa supremă, care reia, miercuri, dezbaterile în acest caz.

Instanţa supremă a amânat, luni, pentru miercuri, discuţiile privind cererea senatorului, din cauza unor impedimente procedurale.

Senatorului PSD de Giurgiu Cezar Mircea Măgureanu i-au fost prezentate învinuirile, în 26 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) aplicându-i ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara timp de o lună.

"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus la data de 23 iulie 2012, începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Cezar Mircea Măgureanu, senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. La data de 26 iulie, învinuitului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea", anunţa DIICOT la acea vreme.

Senatorul Măgureanu a fost pus sub acuzare într-un dosar fără precedent privind fraudarea statului român cu 40 de milioane de euro anual, începând din 2010.

În acest dosar, ginerele parlamentarului, Adrian Sorin Găzdac, a fost arestat preventiv.

Potrivit DIICOT, senatorul de Giurgiu Cezar Măgureanu, fiica şi ginerele său sunt implicaţi într-o reţea de evazionişti

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 46 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°