Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai marii judeţului Alba se pun bine cu Divinitatea. Au alocat 2,6 milioane de lei pentru biserici

Publicat in Adevarul, joi 26 ianuarie 2012 ·

Sumele de bani aprobate de la bugetul judeţului vor fi alocate în acest an pentru construcţia de lăcaşuri de cult, pentru cumpărarea unor case parohiale, pentru lucrări de întreţinere sau pentru refacerea unor picturi bisericeşti.

Administraţia judeţeană va aloca în acest an 2,6 milioane de lei pentru finanţarea unor instituţii de cult. Potrivit documentaţiei de specialitate sumele vor ajunge la 334 de biserici, mănăstiri, schituri, cele mai multe de rit ortodox.

Banii pot fi folosiţi pentru ridicarea de noi biserici, pentru cumpărarea unor case parohiale, pentru lucrări de întreţinere sau pentru refacerea unor picturi bisericeşti, pentru lucrări de investiţii sau de întreţinere.

Cele mai mari sume sunt alocate pentru Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia. Spre exemplu, pentru ridicarea unei capele pentru Seminarul Ortodox din Alba Iulia s-au dat 300.000 de lei. Pentru amenajarea Schitului Sfântul Lazăr din Alba Iulia au fost aprobaţi 200.000 de lei. Pentru continuarea lucrărilor de ridicare a Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul Alba Iulia s-au alocat 100.000 de lei. Pentru confecţionarea unui iconostas la Biserica Ortodoxă din Ceru Băcăinţi s-au aprobat 12.500 de lei.

Pentru construcţia capelei pentru Biserica Centru II Alba Iulia se vor da de la bugetul judeţului 15.000 de lei. Aceeaşi sumă a fost alocată şi pentru construcţia turlelor şi acoperişul Bisericii Blaj-Berc. Tot 15.000 de lei va ajunge şi la Veseuş pentru ridicarea unei biserici noi în localitate.

Alocarea banilor pentru Biserici a trezit şi unele suspiciuni în rândul consilierilor judeţeni. „Consider că unele parohii au primit sumele cu tentă politică“, a spus subtil consilierul Mihai Nicuşor, care s-a şi abţinut de la votul final. Colegul său, Simion Creţu a apreciat că „Sprijinirea cultelor religioase este permisivă din punct de vedere legal. Până la urmă la biserici se p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 43 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 34 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 3 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°