Mesajul a fost trimis. Multumesc!

festCO vine din nou în Centrul Vechi

Publicat in Jurnalul, luni 3 iunie 2013 ·

La Festivalul Comediei Româneşti: spectacole, ateliere, lansări de carte

Teatrul de Comedie se pregăteşte de sărbătoare, căci va organiza, între 16 şi 23 iunie, ediţia a XI-a a Festivalului Comediei Româneşti – festCO. Astfel, Centrul Vechi al Capitalei va fi proclamat, în perioada amintită, “Oraş al Comediei Româneşti”: va fi mult public nu numai la terasele şi în cafenele de aici, dar şi în cele două săli ale acestui teatru aflat chiar în inima zonei.  

Directorul “Comediei”, George Mihăiţă, şi mica echipă care îi este alături, au grijă ca acest festival să se desfăşoare anual fără întreruperi, dincolo de greutăţile financiare, greutăţi pe care le au toate teatrele instituţionalizate, din Bucureşti şi din ţară. Festivalului îi acordă sprijin Primăria Municipiului Bucureşti.

Opt zile va dura “festCO”. Desigur, multe spectacole selectate în festival se vor juca pe alte scene bucureştene, acolo unde au fost create. Bunăoară, în secţiunea oficială (competitivă) vor fi prezentate patru producţii ale Teatrului Naţional Bucureşti, inspirate de opera lui Caragiale: “Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, regia Silviu Purcărete, “Două loturi”, regia Alexandru Dabija, “Scrisoarea”, regia Horaţiu Mălăele, “D’ale noastre”, regia şi coregrafia Gigi Căciuleanu. Tot la “oficială” au intrat “două dintre cele mai jucate texte ale dramaturgiei româneşti din secolul al XX-lea”, precum spun organizatorii: “Gaiţele” de Al. Kiriţescu, regia Dan Tudor (Teatrul Metropolis) şi “Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon, regia Mircea Cornişteanu (Teatrul de Comedie). Aceeaşi secţiune cuprinde şi spectacole montate în săli de tip studio: “Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija (Teatrul ACT), “Crize” de Mihai Ignat, regia Vlad Cristache (Teatrul de Comedie), “O piesă deşănţată”, text şi regie Lia Bugnar (Teatrul LUNI), “Iubirea e un lucru fo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 58 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°