Dispariţia publicaţiilor identificate cu un jurnalist de calibru convine politicienilor, lui Traian Băsescu în primul rând. An electoral unic în perioada postdecembristă, 2008 va fi anul diversiunilor în presă.
În toiul scandalului Bogdan Chireac, m-am întrebat, nu fără surprindere, de ce era luat la întrebări şi Cristian Tudor Popescu, dacă nu chiar mai ales Cristian Tudor Popescu. Bogdan Chireac era şi este în continuare – indiferent de ce i s-a întâmplat – o personalitate a presei noastre, cel mai bun comentator român de politică externă. La Gândul, din punct de vedere al statului de plată, Cristian Tudor Popescu îi era un simplu tovarăş de muncă. De ce să fie tras la răspundere Cristian Tudor Popescu pentru acuzaţiile aduse unui coleg cu o personalitate proprie? Duminică, 13 ianuarie 2008, Cristian Tudor Popescu a demisionat de la conducerea ziarului Gândul. Atât din declaraţiile sale, cât şi din informaţiile apărute în presă, motivul demisiei l-a constituit diferenţa de viziune dintre domnia sa şi patronat în privinţa performanţelor comerciale ale ziarului.
Ca om care a demisionat din fruntea multor instituţii de presă atât ante, cât şi postdecembriste, eu nu cred că plecarea lui Cristian Tudor Popescu din fruntea ziarului Gândul e total lipsită de semnificaţie politică. Nu spun, Doamne fereşte!, că Adrian Sârbu s-a supus unei comenzi politice directe de a-l debarca din fruntea ziarului. Spun însă că, indiferent de ce s-a întâmplat în realitate, demisia lui Cristian Tudor Popescu e în strânsă legătură cu anul electoral 2008, cu specificul din ultimul timp al relaţiei presă-Preşedinţie, cu întreg climatul în care-şi desfăşoară activitatea presa din ultima vreme. De ce-l luau la întrebări duşmanii lui Bogdan Chireac pe Cristian Tudor Popescu şi nu pe Adrian Sârbu? Pentru că în ochii opiniei publice ziarul Gândul nu era al lui