Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost învins de Mircea Sandu la alegerile FRF, dar nu abandonează: "Ceauşiştii şi securiştii de la Federaţie şi de la Ligă trebuie să dispară o dată pentru totdeauna"

Publicat in Pro Sport, joi 24 noiembrie 2011 ·

DNA-ul şi-a îndreptat atenţia în ultimul timp către ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, iar în acest sens aufost audiaţi în mai multe rânduri conducătorii FRF şi LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir.

Unul dintre contracandidaţii lui Mircea Sandu la alegerile pentru funcţia de preşedinte de anul trecut, Sorin Răducanu, spune că cei doi conducători din fruntea fotbalului românesc ar trebui să plece, mai ales după ce au fost învinuiţi de DNA în cazul dezafilierii Craiovei.

"Era şi cazul să fie anchetaţi aceşti oameni, după ce, timp de peste 20 de ani, au făcut ce-au vrut cu fotbalul din România. Mie nu mi-e frică de ei! Aceşti "ceauşişti" şi "securişti" de la Federaţie şi de la Ligă trebuie să dispară o dată pentru totdeauna!

Important este dacă se vrea "de sus" să se înceapă curăţenia în fotbalul românesc. S-ar putea însă ca "Naşu'" Sandu şi "Corleone" Dragomir să nu fie condamnaţi, pe motiv că "ştiu prea multe". Prevăd că în acest caz se poate ajunge chiar şi la "accidente". Mircea Sandu cunoaşte destule lucruri despre unul sau despre altul şi nu se va da plecat de bunăvoie din scaunul de la Federaţie." a spus Sorin Răducanu pentru Libertatea.

Răducanu explică motivele pentru care este atât de pornit pentru înlăturarea lui Mircea Sandu de la FRF şi precizează că are de gând să candideze şi la alegerile viitoare pentru şefia Federaţiei.

"Pentru că în 1991 a transformat fotbalul din România în familia Mircea Sandu. Atunci, cu înfiinţarea noii Federaţii la care a fost "afiliată" până şi femeia de serviciu, Sandu a creat un stat în stat. Ca un făcut, chiar din acel an au început "să dispară" bani din Federaţie.

Stau la cinci minute de mers pe jos de Federaţie şi bineînţeles că voi candida la şefia FRF. M-a întrebat cineva dacă eu pot să fac faţă în acest post. Îi răspund acum acestui personaj: p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 25 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 58 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°