Artistul a compus muzica a peste 400 de piese, iar împreună cu membrii formaţiei Nu Acum a luat toate premiile la festivalurile de gen.
Până în clasa a VIII-a, Florin Onică a fost cel mai bun elev din şcoală la pictură. Participa la expoziţii, unde lua mereu premiul I. Din cauza situaţiei materiale nu a putut urma însă un liceu de artă, ceea ce l-a făcut să renunţe definitiv la desen. „Nu voiam să pictez ca amator. A fost o dragoste foarte mare, mai puternică decât cea pe care o am pentru muzică“, îşi aminteşte artistul.
De chitară s-a apucat din întâmplare, după 20 de ani. „Am cumpărat una ieftină, de la un prieten, pe care am ţinut-o ca obiect decorativ o vreme“, adaugă folkistul. Dar în 1998 punea bazele primei formule a trupei Nu Acum. În acelaşi an a mers şi la primul festival. Între timp, a participat la 22 de concursuri naţionale de folk şi de la toate s-a întors cu premii importante. În plus, au susţinut mai multe recitaluri prin ţară sau spectacole locale, au fost frecvent la emisiuni televizate sau radio. Florin Onică chiar a colaborat o vreme cu Radio Iaşi.
În afara trupei, artistul are şi o activitate muzicală individuală. A compus muzica pentru peste 400 de piese. În plus, în ultimii doi ani a refuzat să mai pună pe muzică poeziile altora, scriind el însuşi aproximativ 100 de texte.
Cum vede publicul ideal
Cu pregătire filosofică şi calităţi pedagogice, Florin gândeşte de ceva vreme ideea albumului-concept „Exerciţii de dezobişnuire“. E o punere în practică a felului personal de a înţelege muzica. Într-o piesă, primează fie textul, fie linia melodică. El mizează pe egalitate. De unde rezultă o „densitate“ a compoziţiei. „Publicul ideal este însă cel care nu are aşteptări, care vine la spectacol gol“, crede profesorul.
El vrea să-şi salveze muzica de rutina pe care-o introduce refrenul. A o