Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa de Pensii Vrancea a acordat aproape 700 de bilete de tratament din peste 4000 de cereri

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 13 iunie 2013 ·

Casa Judeţeană de Pensii Vrancea a acordat, de la începutul anului şi până în prezent, 698 bilete de tratament pensionarilor şi asiguraţilor din judeţ, din care 89 cu titlu gratuit. Potrivit informaţiilor transmise de Cornelia Cotea, purtătorul de cuvânt al instituţiei, bătălia pentru obţinerea unui astfel de bilet este foarte mare dacă ţinem cont că au fost înregistrate până acum 4.114 cereri, iar numărul biletelor repartizate vrâncenilor de Casa Naţională de Pensii Publice, pentru anul în curs, este de 2.756, împărţite în 14 serii. „Prima serie a avut data de prezentare în staţiune în 17.04.2013, iar ultima serie va începe în 29.11.2013. Soluţionarea cererilor privind acordarea unui bilet de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 154/22.03.2013 prin care se aprobă Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear. Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear au rămas aceleaşi ca şi anul trecut, fiind aduse modificări în ceea ce priveşte determinarea cuantumului contribuţiei individuale şi actele solicitate. Astfel, solicitanţii vor trebui să completeze în plus o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte faptul că nu realizează alte venituri în calitate de asigurat sau pensionar cu drepturi de pensie acordată de casele de pensii sectoriale”, a declarat Cornelia Cotea.

Purtătoarea de cuvânt a CJP Vrancea a mai precizat că o altă noutate adusă de Ordinul nr. 154/22.03.2013 este aceea că în cazul pensionarilor din cadrul sistemului public de pensii, contribuţia individuală este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, inclusiv din pensia brută acordată de către casele de pensii sectoriale din luna anterioară celei în care se efectuează repartiţia (faţă de prevederile de anul trecut, când contribuţia era de 50% din cuantumul net al drepturilor de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 52 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°