Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorul italian de piese pentru biciclete Campagnolo a deschis recent a doua fabrică la Slatina

Publicat in Romania Libera, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Producătorul italian de piese pentru biciclete Campagnolo a deschis a doua sa fabrică în România, la Slatina, unde lucrează circa 140 de salariaţi, pe lângă cei 270 de angajaţi ai unităţii din Piteşti, compania transferând tot mai multă producţie din Italia datorită costurilor mai mici cu personalul.

Fabrica de la Slatina a început producţia la începutul lunii octombrie, potrivit site-ului de specialitate Bicycle Retailer.

Unitatea a fost construită într-un spaţiu de 1.500 metri pătraţi, cumpărat de Campagnolo. La Piteşti, compania deţine o fabrică de 6.500 de metri pătraţi.

Campagnolo mai are două unităţi de producţie în Italia, la Vicenza, unde lucrează în total circa 180 de angajaţi, potrivit preşedintelui companiei, Valentino Campagnolo.

Costurile cu forţa de muncă sunt de 3,5 ori mai reduse în România decât în Italia şi sunt comparabile cu cele din Taiwan, a afirmat el.

Astfel, compania a ales România pentru a reduce costurile cu personalul evitând în acelaşi timp extinderea în Asia, unde ar fi putut fi atacată în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.

În acelaşi timp, România este mai apropiată de pieţele de desfacere ale Campagnolo.

Unităţile din România produc în principal piese care necesită manoperă, inclusiv asamblare, în timp ce fabricile din Italia sunt automatizate, informează Mediafax.

Producătorul italian de piese pentru biciclete Campagnolo a deschis a doua sa fabrică în România, la Slatina, unde lucrează circa 140 de salariaţi, pe lângă cei 270 de angajaţi ai unităţii din Piteşti, compania transferând tot mai multă producţie din Italia datorită costurilor mai mici cu personalul.

Fabrica de la Slatina a început producţia la începutul lunii octombrie, potrivit site-ului de specialitate Bicycle Retailer.

Unitatea a fost construită într-un spaţiu de 1.500 metri pătraţi, cumpărat d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum o ora
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum o ora
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 23 minute
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 3 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 2 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Kremlinul subliniază legăturile puternice cu Iranul. Putin l-a sunat pe preşedintele interimar

Adevarul acum 27 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul, în pofida morţii subite a preşedintelui Ebrahim Raisi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 2 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

26°
lun.

11°/26°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°