Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duşa: România nu poate sta cu capul plecat pe tema Schengen

Publicat in Mediafax, luni 4 martie 2013 ·

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat luni, înaintea şedinţei USL, că România nu trebuie să stea cu "capul plecat" pe tema Schengen şi trebuie să-şi apere "demnitatea şi onoarea", în vreme ce alţi membri UE îşi schimbă de la o clipă la alta poziţia pe considerente subiective.

Mircea Duşă a fost întrebat cum vede, în calitate de fost ministru de Interne, ultimele evoluţii în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen.

"Cred că nu trebuie să mai stăm cu capul plecat. România este o ţară a UE cu drepturi depline. Trebuie să ne apărăm demnitatea şi onoarea (...) România şi-a făcut temele privind aderarea la Schengen", a declarat Duşa.

Ministrul a precizat că unii membri ai UE îşi schimbă poziţiile pe considerente subiective, în vreme ce oficialităţile de la Bucureşti au depus eforturi pentru a securiza frontierele la un nivel compatibil cu cel mai modern standard în domeniu.

"De la o clipă la alta unii se schimbă şi pe considerente pe care nu le înţeleg, subiective, ne spun că se vor opune primirii noastre în Schengen. România a făcut eforturi deosebite şi financiare şi umane să-şi securizeze frontierele, a făcut eforturi deosebite pentru a avea cel mai modern sistem de supraveghere a frontierelor şi Centrul naţional de supraveghere este cel mai modern din Europa, care va fi compatibil în câteva luni cu centrul european de la Varşovia" , a mai comentat Duşa.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, luni, că omologul său german "a pierdut ocazia să tacă", arătând că în MAI există o vorbă, respectiv că "trebuie să păstrezi limita legitimei apărări", iar ministrul german "a depăşit limita legitimei apărări".

Întrebat cum comentează anunţul făcut de omologul său german că Germania se va opune intrării României şi Bulgariei în Schengen, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a spus că acesta a pierdut ocazia să tacă.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 53 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 54 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°