INTERVIU Ajuns la vârsta de 47 de ani, Gheorghe Hagi susţine că îi lipsesc meciurile mari, cu miză uriaşă. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Gică Hagi, omul numărul 1 din fotbalul românesc, s-a lăsat descusut de EVZ, acceptând sâmbătă să dezvăluie ceea ce-i lipseşte la 47 de ani, vârstă împlinită ieri, în condiţiile în care are o familie reuşită, este sănătos tun, a reuşit în carieră (cel puţin în cea de fotbalist) şi este doldora de bani.
Ce face acum "Regele"? "Antrenez! Sunt manager tehnic şi fac şi muncă administrativă", se prezintă Hagi, care duce dorul meciurilor cu miză. E semnul evident că desprinderea de fotbalistul magic care a fost încă nu s-a petrecut.
EVZ: Gică, 47…
Gică Hagi: E foarte bine. Sunt sănătos, familia mea e bine… Ce-mi doresc? Ceea ce am acum!
Nu-ţi lipseşte chiar nimic? Duci o viaţă perfectă?
Chiar vrei să ştii ce-mi lipseşte? Mie îmi lipsesc meciurile alea mari, de calitate, cu presiune, cu adrenalină. De-asta mă duc uneori să văd Barcelona. Mă uit doar la meciurile mari, la competiţiile înalte. Trebuie să simtă ochiul, lentila, cum se zice (râde). Asta îmi lipseşte.
Acum, universul tău este academia de fotbal.
A fost şi este un proiect personal. O şcoală care să producă jucători. Am plecat de la o echipă tânără, iar uşor-uşor, am făcut progrese.
Academia este doar pentru români?
Nu. Porţile sunt deschise pentru toţi. Avem şi un mijlocaş macedonean născut în 1994 care se antrenează deja cu echipa mare. Nikolov îl cheamă, e venit de la Skopje, dar noi îi spunem "Boban" (n.r. - Zvonimir Boban este un fost mare mijlocaş croat care a evoluat la AC Milan). Lumea a auzit de academie şi vrea să vină la noi. Am şi pierdut mulţi jucători. Adică am cheltuit banii degeaba cu ei. Dar mergem mai departe, nu e uşor. E armată acolo, nu e deloc uşor. Cine rezistă, păi să fii sigur că acela va ajunge sus în