Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL Alba finalizează listele candidaţilor la comune pentru următoarele alegeri. Teodor Atanasiu cere urgentarea stabilirii datei la care vor avea loc localele

Publicat in Alba24, vineri 24 februarie 2012 ·

Conducerea USL Alba cere reprezentanţilor Puterii să urgenteze stabilirea datei la care vor avea loc alegerile locale şi parlamentare din acest an. Potrivit preşedintelui PNL Alba, Teodor Atanasiu, surse din PDL suţin că alegerile locale se vor desfăşura cel mai probabil în 1o iunie, dar deocamdată această dată nu a fost confirmată printr-un act normativ în acest sens. Între timp, USL-iştii finalizează listele candidaţilor în cele 78 de localităţi din Alba, pentru următoarele alegeri.

“În continuare doar bănuim că acesta este an electoral în România şi că vor avea loc alegeri locale şi parlamentare, deşi nici un act normativ nu a stabilit nicio dată pentru niciuna dintre cele două alegeri. Sperăm ca cei care conduc acum România să înţeleagă că data alegerilor este foarte importantă atât pentru cei care intră în competiţia electorală, cât şi pentru cei care trebuie să voteze. Să nu uităm că alegătorii sunt legaţi de această dată cu votul lor, de localitatea în care au domiciliul. La locale nu au voie să voteze decât în localitatea de domiciliu, iar la parlamentare doar în colegiul în care au domiciliul. Solicităm să stabilească cât mai devreme posibil data alegerilor”, a declarat Atanasiu.

Potrivit deputatului, listele candidaţilor la comune din Alba sunt aproape finalizate. Doar la 10 dintre cele 78 de localităţi se mai aşteaptă rezultatele sondajelor, iar o lista va fi făcută publică săptămâna viitoare, cel mai probabil, în cadrul unei şedinţe comune PNL-PSD. Vineri seara, conducerea USL se va întâlni din nou la discuţii în cadrul unei şedinţe în care se vor trece în revistă candidaţii.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=76933

Conducerea USL Alba cere reprezentanţilor Puterii să urgenteze stabilirea datei la care vor avea loc alegerile locale şi parlamentare din acest an. Potrivit preşedintelui PNL Alba, Teodor Atanasiu, surse din PDL suţin că a

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 4 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°