Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova iese din epoca Voronin

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 septembrie 2009 ·

Liderul comunist de la Chişinău şi-a anunţat ieri demisia, care pune capăt unei perioade de opt ani de conducere controversată. Sursa: Reuters

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi-a anunţat ieri demisia din funcţia de şef al statului, în cursul unei şedinţe de partid desfăşurată cu uşile închise. „Eu, în calitate de preşedinte al partidului, nu am de gând ca în acest moment crucial pentru ţară şi pentru formaţiunea noastră să rămân într-o poziţie destul de dubioasă şi ambiguă, exercitând atribuţiile şefului de stat”, a declarat liderul comunist, citat de portalul „Unimedia”.

„Nu am nici motive morale şi nici politice pentru a deţine această înaltă funcţie de stat”, a adăugat el. Voronin, aflat în fruntea ţării din 2001, a mai explicat că se va concentra asupra mandatului de deputat, poziţie din care va contesta „calea pe care acum vor să conducă ţara”, aluzie la Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), majoritară în noul legislativ de la Chişinău.

„Voi fi cu dumneavoastră pe prima linie a frontului”, şi-a asigurat el colegii de partid. Voronin trebuie, potrivit Constituţiei, să aleagă, până pe 14 septembrie, în ce funcţie rămâne.

Confuzie generală

Presa moldovenească a publicat, în prima jumătate a zilei de ieri, informaţii contradictorii legate de demisia liderului comunist în exerciţiu de la Chişinău. O primă ştire potrivit căreia Vladimir Voronin şi-ar fi depus deja demisia, publicată de agenţia Omega, apropiată cercurilor comuniste moldoveneşti, a fost ulterior retrasă de pe flux. Agenţiile ruse RIA Novosti şi Interfax au difuzat, la rândul lor, informaţia, anunţând trecerea în opoziţie a PCRM.

Agenţia Reuters a relatat, citând o sursă anonimă care participase la şedinţa de ieri a comuniştilor, că Voronin şi-a anunţat colegii de partid că intenţionează s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 46 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Tony, furios după Poli Iași - UTA: „Cine nu vrea să lupte, să plece! Eu vreau să mâncăm iarba pe teren”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Tony, antrenorul lui Poli Iași, a fost extrem de supărat după înfrângerea cu

Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat cu un bilet jucat în București. A costat 10 lei și 50 de bani

Ziare.com acum 13 minute
Loteria Română a anunțat duminică, 28 aprilie, că a fost câștigat marele premiu la extragerea Loto 6/49. Premierul este în valoare de 725.000 de euro. Biletul norocos a fost jucat în București și a costat 10,50 lei. „S-a câștigat premiul de categori

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Jaqueline Cristian, eliminată în turul trei la Madrid de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

HotNews acum 32 minute
Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6. Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia Jaqueline C

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 3 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°