Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berbeceanu îl folosea pe Constantin Litera, interlop şi informator, pentru învrăjbirea clanurilor

Publicat in Mediafax, vineri 25 octombrie 2013 · ·

Comisarul şef Traian Berbeceanu l-a convins pe liderul de grupare mafiotă Constantin Litera să devină informatorul său, să-i dea detalii despre fiecare faptă penală pe care o comit el sau membrii grupării sale, asigurându-i în acelaşi timp protecţia şi folosindu-l pentru învrăjbirea clanurilor.

În dosarul procurorilor DIICOT în care s-a cerut arestarea preventivă pentru fapte de favorizare a infractorului şi divulgarea de informaţii în cazul comisarului şef Traian Berbeceanu, anchetatorii arată pe larg modul în care acesta îl proteja pe unul dintre informatorii săi, Constantin Litera, lider de grupare interlopă.

Astfel, se arată în documentele procurorilor, relaţia dintre Constantin Cristian Litera şi Traian Berbeceanu a început în anul 2004, când Iosif Liviu Montaldo a fost prins în flagrant de organele judiciare din cadrul BCCO Alba, conduse de Berbeceanu, cu droguri pe care le deţinea, consuma şi oferea spre vânzare, acesta declarând la acea dată, împreună cu alte persoane din cauză, că drogurile au fost cumpărate de la Litera.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu nr. 220/P/2004 şi soluţionată cu rechizitoriu în 17 martie 2004. Prin acest rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe Litera şi alţii cercetaţi pentru trafic şi consum ilegal de droguri de risc.

Acest dosar, disjuns din cauza 220/P/2004, a fost înregistrat cu nr. 268/P/2004 şi s-a finalizat cu rechizitoriu, dar privindu-i pe numiţii Duţu Florin, Hăncilă Cătălin şi alţii, fără nicio referire şi fără nicio legătură cu Litera.

Prin rechizitoriul nr. 268/P/2004, s-a dispus "disjungerea cauzei cu privire la celelalte persoane implicate în traficul şi consumul ilicit de droguri în vederea efectuării urmăririi penale sub acest aspect", cauză care însă nu a mai fost înregistrată şi nu s-a mai făcut nicio verificare

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 3 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 4 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°