Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul CFR-ului spre milioanele din Liga Campionilor! Vezi cu cine poate pica la tragerea la sorţi

Publicat in Pro Sport, joi 19 iulie 2012 ·

Mâine, CFR Cluj îşi va afla primul adversar din preliminariile Ligii Campionilor. Unul de care trebuie să treacă pentru a-şi asigura un loc măcar în grupele Europa League.

“Sper să avem noroc la tragerea la sorţi pentru turul 3, dar mai ales pentru play-off”, clama Iuliu Mureşan la revenirea din stagiul din Austria. Cum s-ar putea traduce norocul vineri, când va avea loc împerecherea pentru turul 3? Deocamdată prin faptul că, datorită procedurii tragerii la sorţi, care are loc înainte de a se şti echipele care se califică din al doilea tur, CFR a evitat doi adversari periculoşi: Ludogorets Razgrad (Bulgaria) şi Hapoel Kiryat Shmona (Israel). De asemenea, tot noroc s-ar putea numi şi evitarea unor adversari din ţări foarte îndepărtate, precum Norvegia, Finlanda, Islanda, Azerbaidjan, Georgia, Irlanda, Irlanda de Nord, Armenia sau Kazakhstan, chiar dacă unii dintre ei, ca valoare fotbalistică, sunt accesibili. În sfârşit, tot despre noroc s-ar putea vorbi şi dacă echipa din Gruia nu pică la tragerea la sorţi cu vreo echipă din campionate aflate în plină desfăşurare, cum ar fi Armenia, Norvegia, Kazakhstan, Finlanda, Islanda, Lituania sau Irlanda. Din toate aceste trei motive, se pare că adversarul ideal ar fi învingătoarea dintre campioanele Sloveniei şi Bosniei.

De evitat norvegienii de la Molde

Din punctul de vedere al formei sportive, cel mai periculos posibil adversar este campioana Norvegiei, Molde. Echipa antrenată de Ole Gunnar Solskjaer, fostul atacant al lui Manchester United, este în plin campionat, unde, după 14 etape, ocupă locul secund, la patru puncte de lider. De asemenea, din aceeaşi raţiune sportivă, ar fi bine ca sorţii să nu le scoată în cale feroviarilor echipe ca Slovan Liberec, Slask Wroclaw, AEL Limassol, Sheriff Tiraspol sau Shakhter Karagandy. În schimb, chiar dacă ar presupune fie o călătorie lungă

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 49 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 56 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°