Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbare radicală a unei tinere pentru a arăta bine la petrecerea de Crăciun

Publicat in Gandul, marți 25 decembrie 2012 ·

Din dorinţa de a arăta bine la petrecerea de Crăciun, o femeie din Marea Britanie a slăbit aproape 45 de kilograme, scrie Daily Mail. În vârstă de 24 de ani, Shayda Malaki cântărea 120 de kilograme în martie 2011 şi, potrivit declaraţiilor sale, totul din cauza produselor fast food şi a consumului de băuturi acidulate. „Primul lucru pe care îl făceam când ajungeam acasă era să deschid frigiderul şi să mănânc până când eram atât de plină că nu mă mai puteam mişca. (...) Nu puteam face nimic, niciodată nu ieşeam, întotdeauna găseam tot felul de scuze. Plângeam tot timpul”, a povestit Shayda. După ce a renunţat la obiceiurile nesănătoase, tânăra din Edgbaston, Birmingham, poartă acum haine cu 12 numere mai mici. „Anul acesta este prima petrecere de Crăciun pe care am aşteptat-o cu nerăbdare şi, de asemenea, voi merge şi la prima mea petrecere de Revelion”, a declarat Shayda. „La petrecerile de Crăciun din anii trecuţi, mă îmbrăcam cu orice mă putea cuprinde şi încercam să stau cât mai retrasă pentru că eram conştientă de dimensiunile mele.”, a adăugat ea. Shayda, absolventă a cursurilor de ştiinţe biomedicale la Aston University, a decis că doreşte o schimbare în ceea ce priveşte forma sa fizică în primăvara anului trecut. „Mâncam porţii uriaşe de mâncare. Nu am realizat cât de mult mâncam până când m-am alăturat grupului <> şi am descoperit cum ar trebui să arate o porţie normală.” (...) „Am crezut că voi fi cea mai grasă de acolo, dar sunt atât de fericită că m-am alăturat lor pentru că este cel mai bun lucru pe care l-a făcut vreodată.", a mărturisit Shayda. „Primesc atât de multe complimente acum, iar mulţi oameni nu mă mai recunosc. Slăbitul mi-a dat o nouă viaţă”, a concluzionat Shayda Malaki. Din dorinţa de a arăta bine la petrecerea de Crăciun, o femeie din Marea Britanie a slăbit aproape 45 de kilograme, scrie Daily Mail. În vârstă de 24 de ani,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 15 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 20 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°