Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum acţionau interlopii angajaţi de USL la referendum: „Să vezi ce execuţie îi fac eu, de mă ţine minte toată viaţa! Îi luăm banii!”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 august 2012 ·

Deputatul PNL Teodor Atanasiu şi Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului apărării, Corneliui Dobriţoiu au fost interceptaţi când puneau la cale fraudarea alegerilor de la referendum. DNA susţine că aceştia plăteau interlopii cu cu bani negri.

UPDATE DIICOT Potrivit dosarului DNA, deputatul PNL Teodor Atanasiu a plătit interlopului Gheorghe Grosu, printr-un intermediar, o parte din banii pentru ajutorul dat la referendum.

Interlopul este o cunoştinţă veche a procurorilor DIICOT- Alba, care l-au trimis în judecată într-un dosar de crimă organizată. Potrivit acestora Gheorghe Grosu, zis Ghiţă Grosu, este căsătorit, are un copil minor, este fără ocupaţie, studii 2 clase ( analfabet). Este recidivist. Iniţial s-a sustras urmăririi penale, însă ulterior s-a predat organelor de poliţie. Nu a recunoscut faptele săvârşite.

Gruparea interlopilor din Alba

DIICOT arată în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată acesta făcea parte dintr-o grupare infracţională condusă de Rus Raul Nicolae zis „Pricu” sau „Chioru”, Sibişean Mircea Claudiu zis „Calu” şi Sibişean Cosmin Stelian. La această grupare a aderat şi Grosu ghiţă alături de Radu Florin Valentin zis „Cronco”, Abraham Ştefan Iosif zis „Ioji”, Ciurar Marius Stelian zis „ Cocârlă”, Grosu Pătruţ Marius Mihai, fost „Bercea”, Necreală Marius Florin, Mondoc Alin, Berki Daniel, precum şi alte persoane folosite la acţiuni violente şi de intimidare.

"Să vezi ce execuţie îi fac eu, de mă ţine minte toată viaţa"

Într-o altă convorbire telefonică purtată între Mircea Claudiu Sibişean şi Onoriu Raica aceştia discută despre „execuţia” unei persoane care se pare că le-a stricat planurile de achiziţionare a unor bunuri la o licitaţie, prin participarea sa neanunţată inculpaţilor:

Mircea Claudiu Sibişean: Când ai tu timp vii încoace şi îi zici.

Onoriu Raica: Pai daca nu, să vezi ce execuţie îi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°