CUPLU • NAE ŞI VASILE TRUDESC, TRĂIESC, ADUNĂ ŞI RISIPESC CU DĂRNICIE
Când doi actori de revistă reuşesc să compună o singură identitate comică e sigur mâna destinului. Iar cuplul Nae Lăzărescu-Vasile Muraru este unul răsfăţat de public şi de soartă. Abia întorşi dintr-un turneu în Spania, alături de colegii de la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", cei doi
se destăinuie...
Nu întâmplător au ajuns amândoi la Tănase, este suficient să-i privim din profil şi ne dăm seama imediat că nu puteau juca altundeva. Au avut nas, ce-i drept... Uneori lumea îl confundă pe Vasile Muraru cu Nae Lăzărescu, după cum alţii văzându-l pe Nae cred că e Vasile. Se pare totuşi că o bătrânică a reuşit să descreţească fruntea celor doi atunci când întâlnindu-l pe trotuar pe Vasile Muraru, şi-a pus mâna la gură de uimire şi a strigat: "Uite-i pe ăia doi!". Vasile Muraru a crescut sub ochii lui Nae Lăzărescu. Odinioară timid, astăzi Vasile se află pe scenă în apele lui, un adevărat coechipier. În domeniul teatrului de revistă, ca şi în alte domenii de activitate, echipele bune nu se fac decât cu coechipieri buni.
LA DEPĂNAT AMINTIRI. Am încercat o definiţie a Revistei şi am ajuns la poveşti despre tot ceea ce este omenesc... "Păi, H. Nicolaide spunea că Revista este o femeie frumoasă cu care ar face dragoste toţi, dar nici unul nu se duce cu ea de braţ la Capşa", spune Nae Lăzărescu. "Şi-apoi, de la Tănase s-a moştenit o altă chestie. Oamenii politici nu erau oameni politici dacă nu îi critica Tănase. Îi dădea telefon Gavrilă Marinescu: «Ce s-a întâmplat, măi Mitică, am murit, nu mă mai pomeniţi deloc?» «Te pomenesc, dar nu am subiecte». Şi îi dădea unul. Pusese impozit la Crucea de Piatră la prostituate. La un client prostituata trebuia să dea o cărămidă sau contravaloarea unei cărămizi şi aşa s-a făcut Prefectura de pe Calea Victoriei, Prefectu