Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul Referendumul. Şapte persoane urmărite penal de Parchetul General pentru fraudarea voturilor din Mehedinţi

Publicat in Gandul, luni 4 martie 2013 ·

Parchetul General a început urmărirea penală împotriva a şapte membri ai unei secţii de votare din Mehedinţi suspectaţi că au fraudat voturile de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din vara anului trecut. Potrivit procurorilor, cei şapte membri ai secţiei de votare din localitatea Pătulele au introdus în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegatori sau au modificat documentele birourilor electorale. Acesta este unul din cele peste 600 de dosare deschise de Parchetul General în urma referendumului din 2012.

Potrivit Parchetului General, în ziua refendumului, unul din membrii secţiei de votare, Antonie Titu, responsabil cu urna mobilă s-a deplsat la domiciliul persoanelor care au solicitat urna mobilă, dar pe mulţi dintre ei nu i-a găsit acasă. "În jurul orelor 19.00, în contextul în care învinuitul Antonie Titu ar fi trebuit să se întoarcă la adresele persoanelor înscrise în lista suplimentară, s-a convenit de către acesta împreună cu ceilalţi 6 învinuiţi (toţi membrii secţiei de votare) să nu mai plece cu urna mobilă şi să semneze ei în locul persoanelor înscrise în acea listă, iar ulterior să introducă în urna de votare buletinele de vot aferente acestor semnături falsificate", se arată în comunicatul Parchetului General

În comuna Pătulele prezenţa la vot a fost de 103% la refendumul din 2012. "Sunt cam nemulţumit de prezenţa asta, trebuia să fim pe primul loc. Noi avem câteva sute de persoane care nu şi-au făcut buletin. Suntem necăjiţi că din listele electorale nu au fost scăzuţi morţii. Din 2000 au murit peste 700 de persoane. Asta nu înseamnă că morţii au votat. Dar problema este cu cei care s-au mutat în comună, nu şi-au făcut domiciliul. Trebuia să fiu pe primul loc", îi spunea Ţicu Ion după referendum primarului.

Tot în Mehedinţi, în 2012, Parchetul General a trimis în judecată trei pr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 46 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 septembrie şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, este aceea de a avea fiecare partid propriul candidat

News.ro acum 20 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 33 minute
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

Nou incident cu un avion Boeing: Aterizare la Istanbul fără roţile din faţă - VIDEO

News.ro acum 20 minute
Un Boeing 767 al FedEx Airlines, un avion de tip cargo, a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără trenul de aterizare din faţă, dar a reuşit să rămână pe pistă, iar incidentul nu s-a soldat cu victime, a anunţat Ministerul turc al Transpor

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 45 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°