Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Federaţia lui Sandu ne-a întors în timp, ca pe vremea lui Ceauşescu, şi a dat cu piciorul la 10.000 de euro. Culisele netelevizării barajului Rapid – Chiajna

Publicat in Adevarul, duminică 14 iulie 2013 ·

„Adevărul“ a vorbit cu surse din piaţa media şi a aflat motivele aberante pentru care cel mai important meci pe care l-a avut de oferit campionatul românesc, după foarte mult timp, nu s-a văzut la televizor. Între a primi o sumă de bani şi a nu primi nimic, FRF a optat pentru a doua variantă.

Federaţia Română de Fotbal (FRF) pare că şi-a fixat pentru 2013 un obiectiv care n-are legătură cu rezultate sportive. Forul condus de Mircea Sandu dă semne clare că vrea să-i convingă pe iubitorii sportului-rege de următoarea teorie: „Tot timpul se poate şi mai rău!“.

Aceasta pare a fi singura explicaţie pentru toate deciziile fără nicio noimă care s-au luat în ultima perioadă. Printre ele a fost şi programarea acestui baraj de menţinere în Liga I, între Rapid şi Concordia Chiajna, venit de nicăieri, neprevăzut de niciun articol din regulament. Dacă aici, Mircea Sandu a dat vina pe „votul democratic din Comitetul Executiv“, e greu de înţeles cine e în spatele hotărârii aberante de a nu permite televizarea jocului.

După ce, în sezonul trecut, microbiştii au putut vedea la televizor până şi cele mai neinteresante partide din Liga I, precum Bistriţa – Severin sau Concordia Chiajna – Viitorul Constanţa, meciuri care n-au strâns nici 10.000 de telespectatori în faţa televizoarelor, sâmbătă seară, într-o perioadă în care e „secetă de fotbal“, nu s-a transmis tocmai cel mai important meci pe care l-a avut de oferit campionatul românesc, în ultimele luni!

Transmisie „ciuntită“ la radio

Drept urmare, mii de iubitori ai fotbalului, care nu s-au putut deplasa la stadionul „Dinamo“, unde oricum nu există condiţii decente pentru spectatori, au fost condamnaţi să se întoarcă în timp şi, ca pe vremea lui Ceauşescu, să urmărească la radio partida Rapid –Chiajna!

Nici „Radio România Actualităţi“ n-a transmis integral meciu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 5 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 10 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 5 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°