Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un semn bun: investitii straine duble

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 5 decembrie 2008 ·

Investitiile straine realizate in luna octombrie a acestui an s-au dublat comparativ cu aceeasi luna din 2007, volumul capitalului social subscris de companiile straine la filialele locale ridicandu-se la 339,2 milioane de euro, potrivit datelor furnizate ZF de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC).

In contextul declansarii crizei financiare internationale, analistii anticipau o reducere a fluxului de capital dinspre companiile straine catre filialele locale, insa datele ONRC arata ca octombrie s-a numarat chiar printre cele mai bune luni ale anului la capitolul investitii straine ca aport de capital.

Pe ansamblul primelor zece luni ale anului, valoarea investitiilor straine a ajuns la 4,1 miliarde de euro, dublu fata de perioada ianuarie - octombrie 2007.

"Cred ca este vorba despre o conversie a datoriilor in capitalul social pentru ca nu vad altfel cum ar fi intrat atati bani in Romania. Octombrie nu a fost luna entuziasmului", a declarat Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania. El a mentionat ca acesta nu este un lucru rau pentru ca va dovedi ca datoria privata de care "se sperie toata lumea nu este chiar atat de rea".

Nivelul ridicat al dezechilibrului extern a fost invocat de agentiile de rating Standard&Poor's si Fitch in argumentarea deciziilor de a cobori calificativul acordat Romaniei sub pragul de investment grade. Datoria externa totala se ridica la sfarsitul trimestrului al treilea la 70,1 mld. euro, din care 85% a fost contractata de bancile si companiile private.

Subscrierile de capital la firmele cu participatie straina reprezinta o componenta luata in calcul la cuantificarea investitiilor straine directe. Potrivit datelor Bancii Nationale, in primele noua luni ale acestui an investitiile straine directe s-au ridicat la 7,19 mld. euro. Inainte de declansarea crizei financiare a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 44 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°