Creatorul de moda Catalin Botezatu este audiat luni seara, la DIICOT, in dosarul furtului de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, au declarat surse apropiate anchetei pentru Mediafax. Sursele citate nu au precizat in ce calitate a fost chemat Botezatu la audieri.
Vineri, creatorul de moda a negat, intr-o declaratie pentru Mediafax, orice implicare a sa in cazul vanzarii a doua dintre cele sapte tablouri furate in octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam: "Nu stiu despre ce este vorba. Nu am nicio legatura cu ce s-a intamplat si nu am nicio legatura cu asa ceva. Intreaga presa a sarit pe mine, cand mai bine ar fi fost sa ia legatura cu organele abilitate, respectiv Parchetul. Este vorba despre imaginea mea, care are de suferit daca numele meu este adus nejustificat in asemenea scandal. Daca un cunoscut al meu sau un fost colaborator face ceva, nu inseamna ca eu am vreo vina sau sunt implicat. Repet, nu sunt implicat in asemenea actiune", a sustinut Botezatu.
Un asistent al lui Catalin Botezatu ar fi vrut sa vanda in Romania, unui evaluator, doua dintre cele sapte tablouri furate in octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, insa tranzactia nu a mai avut loc intrucat expertul a vazut despre ce lucrari este vorba. In motivarea deciziei Judecatoriei Sectorului 5 de arestare preventiva a celor trei romani suspectati de furtul tablourilor de la muzeul Kunsthal din Rotterdam se arata ca un asistent al lui Catalin Botezatu, impreuna cu un cetatean moldovean, ar fi incercat sa evalueze si sa vanda doua tablouri unui evaluator pe nume Dinescu.
Potrivit anchetatorilor, cele doua persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, iar dupa ce acesta le-ar fi evaluat si ar fi constatat ca sunt originale, a refuzat sa le cumpere. Evaluatorul a fost pus sub invinuire in acest dosar, au precizat anchetatorii, citati in mot