Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parada de Ziua Naţională: Câţi militari vor participa şi care va fi programul

Publicat in Mediafax, vineri 30 noiembrie 2012 · ·

Peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI şi Serviciului de Protecţie şi Pază vor participa sâmbătă, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, în piaţa Arcului de Triumf.

MApN va participa la paradă cu peste 1.300 de militari, tehnică de luptă ale tuturor categoriilor de forţe, inclusiv aeronave de luptă şi transport, fiind prezentă pentru prima dată şi maşina blindată de tip MRAP (Mine Resistant Ambush Protected), folosită în Afganistan de către militarii români.

Pe timpul intonării Imnului Naţional, în semn de salut, se vor executa 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul".

Începînd cu ora 11.00, la festivităţi va fi prezent preşedintele Traian Băsescu, care va depune o coroană de flori.

Parada militară, condusă de generalul-maior Nicolaie Dohotariu, comandantul Diviziei 1 Infanterie "Dacica" va debuta cu detaşamentul Batalionului 2 Infanterie "Călugăreni" şi Batalionului 495 Infanterie "Căpitan Ştefan Şoverth", din Brigada 1 Mecanizată "Argedava".

În cadrul paradei vor urma militarii Batalionului 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" şi reprezentanţii Brigăzii de Informaţii Militare "Mareşal Alexandru Averescu", care au fost printre primii militari români participanţi la misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Balcanii de Vest şi Afganistan.

Asistenţa va putea urmări, mai departe, defilarea unui detaşament de poliţie militară.

Poliţiştiilor militari le va urma Drapelul de Luptă al Statului Major al Forţelor Aeriene, Detaşamentul Forţelor Aeriene Române, Drapelul de Luptă al Statului Major al Forţelor Navale precedând defilarea detaşamentelor acestei categorii de forţe: soldaţi şi gradaţi profesionişti de la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale, subofiţeri, soldaţi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 38 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 20 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°