Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediu economic instabil

Publicat in Jurnalul, joi 21 ianuarie 2010 ·

Coface România a menţinut ratingul României la B, dar există speranţe ca acesta să fie îmbunătăţit spre finele anului, când economia îşi va reveni.

Prima parte a anului va fi marcată de falimente şi de lipsă de lichiditate, apreciază Coface România. Numărul falimentelor ar putea creşte în acest an cu 15%-20% faţă de 2009, când au fost înregistrate 19.000-19.500 de cazuri, a declarat Cristian Ionescu, directorul general al Coface pentru România, Bulgaria şi Slovacia. "Falimentele vor continua să crească în acest an, o parte fiind transferate din 2009, întrucât nu s-au soluţionat din cauza grevei judiciare, deci va fi un puseu de creştere în prima parte a anului şi apoi vom observa o diminuare a creşterii în al doilea semestru. (...) Sunt foarte multe societăţi care se află în pragul falimentului, dar nu au declarat încă acest lucru. Multe cer protecţia judecătorească, solicitând insolvenţa pentru a fi feriţi de creditori", a mai opinat Ionescu. Cele mai afectate sectoare sunt imobiliarul, distribuţia de echipamente IT, industria de mobilă, cea textilă, precum şi sectorul transporturilor şi retailul.

ADIO CREDITE

Sectorul privat va fi afectat de lipsa de lichiditate, mai ales că începând din aprilie băncile vor acorda credite în baza bilanţurilor din 2009, care nu sunt prea bune. "Vă asigurăm că, în 2010, nu vom vedea nici măcar atâtea credite câte au fost în 2009", a spus Cristian Ionescu. El a adăugat că multe firme vor fi împinse spre faliment chiar de către stat şi a dat exemplul unei societăţi care are de recuperat TVA de la stat în valoare de 100.000 de euro şi are datorii la stat de aceeaşi valoare. "Cu alte cuvinte, dacă eu ca firmă am de recuperat 100.000 de euro şi am de plătit 100.000 de euro către stat şi nu fac acest lucru datoria îmi creşte cu 36% pe an, adică cu 0,1% pe zi, lucru absolut inacceptabil", a spus Cristian Ion

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 20 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 18 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 58 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 46 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 56 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°