Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Milioane de dolari pe metru pătrat!

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 18 decembrie 2007 ·

Campionatul în România s-a încheiat, însă iubitorii fotbalului din Braşov şi nu numai vor avea parte, în acest sfârşit de an, de un regal fotbalistic fără egal. Stranierii naţionalei României şi vedetele Ligii I vin la Braşov în perioada 28-30 decembrie pentru a participa la cea mai tare competiţie de fotbal în sală „Turneul Vedetelor”. Primăria Braşov şi discoteca „No Problem” organizează a 3-a ediţie a „Turneului Vedetelor” la Sala Sporturilor din Braşov, intrarea spectatorilor pe durata celor trei zile de competiţie fiind liberă. „Turneul Vedetelor”, o obişnuinţă deja pentru oraşul nostru, va aduna pe parchetul Sălii Sporturilor jucători de mare valoare în 12 echipe repartizate în patru grupe a câte trei echipe, prima echipă din fiecare grupă obţinând biletele pentru semifinale. Partidele vor avea o durată de două reprize, a câte 20 de minute, cu pauză de cinci minute. Organizatorii se află în discuţii avansate cu mai multe televiziuni interesate de transmiterea partidelor, printre care şi Sport.ro.

Motto-ul

turneului: „Totul pentru spectacol, totul pentru plăcerea de a juca

fotbal!”

Deţinătoarea trofeului în primele două ediţii, „No Problem” nu concepe să rateze cupa în a 3-a ediţie, aliniind o echipă de invidiat: Ciprian Marica (VFB Stuttgart), Adrian Neaga (Steaua), Marius Constantin şi Marius Măldărăşanu (Rapid), Ionuţ Luţu (Craiova), Florin Cernat (Dinamo Kiev), dar şi „stegarii”: Nae, Târziu, Sburlea şi Senin. „Ne mândrim că jucători de clasă vin în oraşul nostru pentru a lua parte la această competiţie. Cu acest prilej, Braşovul este în centrul atenţiei microbiştilor din ţară”, a declarat Călin Romică, organizatorul turneului. „Ca de fiecare dată, va fi un spectacol pe cinste, care vine doar din plăcerea de a juca fotbal al celor angrenaţi în competiţie. Vom încerca să ne apărăm trofeul!”, a declarat managerul echipei „No Pr

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 33 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 3 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 4 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

VIDEO Kylian Mbappe a înscris la ultimul său meci pe Parc des Princes, dar PSG a pierdut

HotNews acum 2 ore
PSG nu va mai juca pe teren propriu în acest final de sezon, astfel că partida cu Toulouse a fost ultima pentru Kylian Mbappe pe Parc des Princes. La fel ca FCSB (0-1 vs CFR Cluj), PSG a fost învinsă pe teren (scor 1-3), dar la finalul meciului a pr

Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României

Mediafax acum 26 minute
Astfel, spectatorii care vor asista la cele două partide, pe Stadionul Municipal Sibiu, sunt obligaţi să se comporte în conformitate cu legislaţia românească. Încălcarea regulilor poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului,

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum o ora
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 2 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°