Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"În Scoţia mă remarc mai uşor"

Publicat in Adevarul, vineri 5 ianuarie 2007 · ·

Juniorul Dumitru Copil va evolua în următoarele patru sezoane pentru Hearts, fiind primul transfer al unui fotbalist autohton după aderarea României la Uniunea Europeană

Copil vorbeşte ca un om matur. Provenit dintr-o familie înstărită de rromi din Arad, Copil pare un tânăr atipic pentru semenii de vârsta lui. "Sincer, este un vis de-al meu care pare a se împlini acum. Mi-am dorit mult un angajament în străinătate, pentru că de acolo îmi va fi mult mai uşor să fac pasul spre unul din campionatele puternice. Ştiu că, pe lângă Hearts, am mai fost dorit şi de Celtic şi Liverpool. Eu chiar ştiam că voi ajunge la Celtic, dar cei de la Hearts au fost mai rapizi şi au ajuns la o înţelegere cu Atletico Arad, clubul meu".

Copil va pleca duminică dimineaţă în Scoţia, iar marţi va fi prezentat oficial, moment în care va parafa şi noul contract: "Prima săptămână voi locui singur într-un apartament, dar după aceea va veni mama la mine. Sunt conştient că-mi va fi greu la început, dar sper să mă acomodez şi să-mi fac cât mai bine treaba". Problemele juniorului sunt legate şi de faptul că acesta nu ştie limba engleză: "Voi avea un traducător care va sta la dispoziţia mea, dar mă şi voi apuca serios să învăţ limba". Deocamdată, Copil va evolua la echipa a doua a lui Hearts şi, în funcţie de randamentul său, va putea face pasul şi spre prima ligă scoţiană.

"Am refuzat Steaua, acum doi ani"

Chestionat dacă nu şi-a dorit să evolueze pentru una dintre echipele tari din România, Copil a replicat tăios: "Acum doi ani am fost contactat de către cei de la Steaua, dar i-am refuzat, motivându-le că mai doream să stau măcar doi-trei ani la Arad. M-am gândit mult la viitorul meu şi, sfătuit şi de familie, dar şi de domnul Guda, am decis să plec afară". De altfel, pentru Ianis Guda, Copil nutreşte un sentiment aparte: "ÎI mulţumesc foarte mult domnului Guda, pentru că dat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 28 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 59 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol şi bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarţă şi Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a ev

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 17 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 51 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°