Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemulţumit că UEFA şi FIFA nu se implică în cazul Craiova, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a răbufnit la GSP TV

Publicat in Libertatea, joi 10 noiembrie 2011 ·

Anunţul UEFA şi FIFA, conform căruia nu se vor implica în ancheta DNA în cazul dezafilierii clubului Universitatea Craiova, l-a scos din sărite pe Mircea Sandu. Șeful FRF e supărat că este lăsat singur în “războiul intern” cu “Ştiinţa”. Anunţul UEFA şi FIFA, conform căruia nu se vor implica în ancheta DNA în cazul dezafilierii clubului Universitatea Craiova, l-a scos din sărite pe Mircea Sandu. Șeful FRF e supărat că este lăsat singur în “războiul intern” cu “Ştiinţa”.

“Păi nu se implică, domne, ce să facă UEFA, că FIFA şi UEFA sunt mai căcăcioase decât oricine acum, pentru că au problemele cu FC Sion, club elveţian care i-a dat în judecată pe civil, pentru că a fost exclus din Europa League. Le e frică să dea şi un cuvânt”, a declarat, nervos, la GSP TV, Mircea Sandu, “uitând” că e membru al Comitetului Executiv al UEFA şi că, automat, s-a făcut singur “căcăcios”. Şeful din Casa Fotbalului a continuat: “Dacă FIFA nu catadicseşte

să ia decizii, atunci să se ducă, domne, toată lumea în civil! O să ajung să desfiinţez instanţele

sportive. O să se judece şase luni un caz de eliminare”.

FRF ceruse sprijin din partea UEFA, după ce DNA a început ancheta în cazul dezafilierii

Universităţii, iar clubul din Bănie a solicitat forului european un punct de vedere în acest caz. Încurajat de răspunsul liniştitor primit de la UEFA şi FIFA, patronul Craiovei, Adrian Mititelu, a declarat: “Reacţia lui Mircea Sandu a fost şi ea căcăcioasă! Sandu l-a nenorocit şi pe Platini

(n.r. - preşedintele UEFA). Părerea mea e că Platini a făcut acele abuzuri cu Sion la

indicaţiile lui Sandu”.

Vasile Avram şi Sorin Ţerbea, audiaţi

Procesul fostului preşedinte al CCA, Vasile Avram, şi al omul de afaceri Sorin Ţerbea a debutat,

ieri, la Curtea de Apel Bucureşti. În faţa judecătorilor, Vasile Avram a mărturisit: “Preşedintele

FRF, Mircea Sandu, î

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 23 minute
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 8 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 9 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°