Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi cazuri de rambursari de TVA

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 31 mai 2003 ·

Politistii constanteni au instrumentat trei cazuri de incalcari ale legislatiei economico-financiare, in valoare totala de aproape o jumatate de miliard de lei * Dintre acestea, o infractiune este savarsita pentru rambursare de TVA, o alta este savarsita prin cecuri fara acoperire, iar ultima pentru sustragerea de bani din gestiune Actionand in cadrul programului "Impotriva fraudei si a coruptiei", ofiterii Serviciului Politiei Economico-Financiare al Politiei Municipiului Constanta au documentat activitatea infractionala a unui administrator de firma pentru o serie de ilegalitati financiare. Astfel, ei au descoperit ca Lucian George Enescu, in varsta de 34 de ani, din Constanta, administrator al societatii comerciale "Iuly Speranta" SRL, in luna octombrie anul trecut, a solicitat si a primit de la Administratia Finantelor Publice aproape 124 de milioane de lei reprezentand rambursare de TVA, pe care a obtinut-o ilegal de la organele fiscale. Cercetarile sunt continuate cu George Lucian in stare de libertate. In baza aceluiasi program, lucratorii biroului amintit au documentat activitatea infractionala a lui Valentin Ursoi, care, in calitate de angajat al societatii comerciale "Bilco" SA, in perioada decembrie 2002 - ianuarie 2003, si-a insusit din gestiune suma de 112 milioane de lei si a falsificat facturile fiscale emise de catre clienti. In prezent, Ursoi este cercetat in stare de libertate pentru infractiunea de delapidare, fals intelectual si uz de fals. De asemenea, mai este cercetat in stare de libertate si Traian Alexandru, administrator al societatii comerciale "Elion Rematix" SRL, care a emis o fila de cec falsa in favoarea firmei "Softex Trade" SRL, fara a avea disponibil in cont, in valoare de aproape doua sute de milioane de lei. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 33 minute
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum o ora
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 2 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 58 minute
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Accident rutier pe DN 1, în apropiere de Ploieşti. Sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane/ Traficul este blocat pe sensul de mers spre Bucureşti

News.ro acum 42 minute
Un accident rutier în care sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane a avut loc, luni seară, pe drumul naţional 1, în apropiere de Ploieşti. Primele date arată că două persoane sunt rănite. La ora transmiterii acestei ştiri drumul este bloca

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 2 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Incendiu puternic în București, la o casă din Sectorul 2. Pompierii au trimis cinci autospeciale de stingere

Ziare.com acum 42 minute
Pompierii din București intervin luni, 20 mai, la un incendiu care se manifestă cu degajări mari de fum izbucnit la o casă aflată pe Strada Căluşei din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, au

Apple pierde teren în China: Gigantul american anunţă reduceri de până la 300 de dolari

Mediafax acum 38 minute
Apple a lansat o campanie de reduceri pe Tmall, un celebru magazin online chinez, oferind discounturi de până la 300 de dolari, scrie Reuters, citat de ZF. Gigantul american vrea să îşi păstreze poziţia dominantă în sfera telefoanelor high-end, unde

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°