Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflictul dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud: Seulul promite o "RIPOSTĂ VIOLENTĂ" în cazul unei "PROVOCĂRI" din partea Phenianului

Publicat in Mediafax, luni 1 aprilie 2013 ·

Coreea de Sud a promis luni o "ripostă violentă" în cazul unei "provocări" din partea Coreei de Nord, cu ajutorul Statelor Unite, care au mobilizat avioane "invizibile" pe radar, de tip F-22, pe fondul unor tensiuni puternice cu Nordul, unde Parlamentul urma să se reunească luni.

Preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye, şefa grupului conservatorilor, a discutat luni dimineaţa cu oficiali militari de rang înalt şi cu ministrul Apărării.

"Eu cred că ar trebui să opunem o ripostă violentă şi imediată, fără nicio consideraţie politică, în cazul în care (Coreea de Nord) se aventurează la o provocare împotriva populaţiei noastre", a declarat şefa statului, în funcţie din februarie.

Peninsula Coreea este teatrul unui nou episod cu invective şi ameninţări, începând din decembrie, când Coreea de Nord a procedat la o lansare cu succes a unei rachete cu rază lungă de acţiune considerată de către Washington şi Seul un tir de rachetă balistică.

Phenianul a procedat ulterior la al treilea test nuclear, antrenând adoptarea, la începutul lui martie, a unor noi sancţiuni ONU.

Escaladarea continuă de atunci.

Coreea de Nord a ameninţat luna aceasta că va anula armistiţiul şi celelalte tratate bilaterale semnate cu Coreea de Sud, în semn de protest faţă de exerciţii militare comune sud-coreeano-americane.

Regimul stalinist a fost puternic iritat de survolarea teritoriului sud-coreean cu bombardiere de tip B-52, considerate adevărate "fortăreţe zburătoare", dar şi de bombardiere ce nu pot fi detectate pe radar, de tip B-2, care au efectuat zboruri de antrenament, ameninţând cu lovituri împotriva insulelor americane Guam şi Hawaii, în Pacific.

Phenianul a anunţat sâmbătă că se află în "stare de război " cu Seulul. Cele două Corei sunt în mod teoretic în război, având în vedere că Războiul Coreei (1950- 1953) s-a terminat cu un armistiţiu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 27 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 40 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 41 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 23 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°