Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Nou-născuţii, greu de adoptat

Publicat in Adevarul, vineri 23 octombrie 2009 ·

În primele zece luni ale acestui an, doar cinci familii din Neamţ au putut înfia un copil

Micuţii orfani îşi pot găsi părinţi doar după o perioadă de doi ani în care nicio rudă de gradele I-IV nu-şi exprimă dorinţa de a-i lua în grijă.

Numărul familiilor din Neamţ care au apelat la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este neaşteptat de mare în acest an. Finalizarea unui proces de adopţie durează însă aproape trei ani.

Legislaţia românească îi dezarmează pe nemţenii care vor să devină părinţi. Tinerii care solicită o expertiză socială au de trecut prin cursuri de pregătire, de atestare şi luni întregi de aşteptare a unor răspunsuri din partea instanţei. „Există mai multe proceduri care trebuie urmate. Se aşteaptă între 30 şi 60 de zile pentru fiecare dintre ele. De la începutul acestui an, doar cinci copii au fost adoptaţi“, a declarat Cristina Păvăluţă, director la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ.

În acest moment, 57 de familii din judeţ sunt monitorizate de DGASPC Neamţ, pentru ca încredinţarea copilului să devină definitivă şi irevocabilă. În aceste cazuri, timpul se transformă într-un duşman al tinerilor care doresc să înfieze un copil cu vârsta sub un an. „Deşi în maternitatea Neamţ au existat cazuri de abandon imediat după naştere, copilul este declarat adoptabil numai dacă timp de doi ani părinţii sau rudele până la gradul IV nu-l doresc“, a adăugat Cristina Păvăluţă.

Soluţia: un tribunal al copiilor

De cele mai multe ori, deciziile judecătoreşti sunt cele care întârzie procesul de adopţie. „În România funcţiona un singur tribunal unde se judecau cazurile de acest gen. Dacă ar exista şi la noi în judeţ o asemenea instituţie, timpul de aşteptare s-ar reduce la jumătate“, a explicat Ioana Ciocârlan, psiholog.

Deşi pare greu de crezut, în Piatra Neamţ, numărul familiilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°