Napoleon, Foch, Joffre - toţi trei au avut în raniţa lor de tineri soldaţi câte un baston de mareşal. Şi s-au aşezat la masa istoriei cu acelaşi "apetit" cu care au intrat şi în cărţile de bucate. Le-au fost "închinate", deopotrivă, ode şi reţete culinare şi, parcă pentru a îndulci puţin viaţa lor tumultuoasă, prăjiturile Napoleon, Foch şi Joffre sunt şi astăzi în topul celor mai savuroase dulciuri din lume. Numele lor au fost date şi unor struguri foarte rezistenţi - care au "moştenit", (nu-i aşa?), calităţile lor de războinici!
Am scris şi altădată despre rolul covârşitor pe care l-a avut Napoleon Bonaparte asupra... gastronomiei franceze. Sunt o mulţime de preparate care amintesc de cele mai importante dintre victoriile lui pe câmpul de luptă, de departe puiul şi viţelul Marengo - care se referă la izbânda împăratului din 1800, pe câmpul de la Marengo, din Italia - fiind cele mai cunoscute. Există însă şi o prăjitură care îi poartă numele.
Un "Napoleon" - nu, nu moneda de aur vehiculată pe vremea sa în Franţa, deşi, la o adică, şi această prăjitură ar putea juca rolul de "monedă de schimb" - putând să rotunjească perfect orice prânz inspirat. Numai că... există o problemă. Pentru a pregăti prăjitura "Napoleon" avem de ales din nu mai puţin de 12 reţete distincte, pentru că atâţia sunt şi maeştrii artei culinare care şi-au lăsat amprenta asupra modului de preparare. Cel care a creat prăjitura a fost un gastronom celebru din secolul al XIX-lea - Joule Gouffé - şi o găsim în cartea sa de bucate, numită cât se poate de simplu "Le livre de cuisine", apărută în 1867 la Editura pariziană Parangon.
Vreme de o jumătate de secol, după cum spuneam, reţeta a suscitat interesul maeştrilor artei culinare, care i-au adus numeroase modificări. Una dintre cele mai cunoscute variante este cea numită "parfait Napoleon", folosind în loc de cremă, între foile delicate
