Tot mai multe cluburi din oraş sunt dotate cu panouri şi săgeţi în condiţiile creşterii numărului de amatori care ies în weekend să se întreacă cu prietenii. Băcăuanii amatori de
Tot mai multe cluburi din oraş sunt dotate cu panouri şi săgeţi în condiţiile creşterii numărului de amatori care ies în weekend să se întreacă cu prietenii.
Băcăuanii amatori de modalităţi inedite de petrecere a timpului liber aleg tot mai des în ultima perioadă cluburile de darts deschise în oraş.
Aceasta şi datorită faptului că, în Bacău, există nu mai puţin de zece spaţii în care se poate practica acest sport. Tarifele impuse de administratori sunt considerate decente de către pasionaţi. „Joc alături de colegii de facultate frecvent. Costă între 10 şi 20 de lei pe oră, în funcţie de zona în care se află clubul. Se pot închiria numai săgeţile pentru doar câteva aruncări la panoul de joc. O aruncare cu săgeată costă 1 leu“, a spus Ovidiu Stan, student.
Pentru că este practicat de numeroşi băcăuani, tot mai mulţi patroni au început să investească în dispozitive de darts. „Dacă am văzut că afacerea începe să meargă cu cele două panouri de joc pe care le aveam, am mai adus încă trei. La fiecare panou se joacă în medie, 7 ore pe zi. Cei mai mulţi clienţi sunt tineri, care vin mai ales în weekend“, a explicat Robert Botezatu, patron al unui club de darts din Bacău.
Unii dintre administratori se gândesc chiar să investească în instalaţii profesionale, care să le permită băcăuanilor cei mai pricepuţi să ia parte la turnee online, organizate cu alte oraşe din ţară.
„Aceste panouri de joc sunt prevăzute cu camere web şi astfel competitorii se pot vedea între ei. Preţul lor este foarte ridicat şi poate ajunge şi până la 4.500 de euro“, a mai declarat Robert Botezatu.