Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paşii ca să vinzi pe Bursă acţiuni la Fondul Proprietatea

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 ianuarie 2011 ·

Foştii proprietari despăgubiţi cu aceste titluri le vor putea valorifica liber şi transparent începând de marţea viitoare. Pentru asta trebuie să-şi deschidă un cont la un broker. Sursa: VLAD STĂNESCUSursa: Agerpres

1 /.

Dacă aţi primit acţiuni la Fondul Proprietatea (FP) în contul despăgubirii pentru averile confiscate de regimul comunist le veţi putea vinde pe Bursă săptămâna viitoare. Asta dacă nu aţi avut nevoie urgentă de bani şi aţi fost nevoit să le valorificaţi deja.

Acum, aveţi două opţiuni: fie păstraţi titlurile şi aşteptaţi să le crească valoarea, fie, dacă doriţi să le transformaţi în bani, le vindeţi pe Bursă începând de marţi, 25 ianuarie, când acestea vor fi listate sub simbolul FP.

Cum să-ţi alegi un broker bun

Dacă optaţi pentru a doua variantă, trebuie, în primul rând, să vă găsiţi un broker dintre cei 69 care sunt autorizaţi în România, dintre care 65 au avut activitate în decembrie 2010. "E la latitudinea acţionarului să-şi aleagă brokerul, însă este preferabil să fie unul care să-l poată şi sfătui, nu doar să execute o tranzacţie", sfătuieşte Dana Mirela Ionescu, preşedintele Raiffeisen Capital&Management.

Un broker bun trebuie să aibă o experienţă de cel puţin câţiva ani în domeniu. De asemenea, el trebuie să cunoască toate instrumentele financiare de pe piaţa de capital, la fel ca şi informaţii despre companiile listate. El trebuie să-şi facă timp pentru a discuta cu clientul despre cele mai bune strategii de tranzacţionare şi să fie suficient de bun pentru a face recomandări de investiţii.

După ce aţi identificat o asemenea persoană, veţi semna cu ea un contract de brokeraj, după care va fi deschis un cont special. Următorul pas este transferul acţiunilor din contul de la Depozitarul Central în contul de la broker, a declarat Dana Mirela Ionescu. Ea a precizat că "trans

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 48 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 13 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 25 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 32 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum 55 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a fost rănită. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se so

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°